A uitat oala cu mâncare pe foc. Locatarii unui bloc, la un pas de pericol!

În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecinii care au văzut că iese fum din apartamentul de la etajul I.

Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani a ajuns în cel mai scurt timp la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceștia au constatat că proprietarul era ieșit din apartament, alimentarea cu gaz era oprită și geamurile erau deschise. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.

 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, autoritățile recomandă:

- să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

- după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

- curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

- nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.   

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

- opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

- nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;

- stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Dorohoi a obținut medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială!

astăzi, 12:29

Elevul Marian-Ștefan Gășpărel, de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (FAIO), desfășurată &...

Botoșani: Trei tineri s-au ales cu dosar penal, după ce au furat 500 de lei dintr-o mașină!

astăzi, 12:07

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, din municipiul Botoșani, fiind cerce...

Un tânăr din Botoșani și unul din Suceava, reținuți pentru un furt de 20.000 de lei! VIDEO

astăzi, 11:53

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 02...