A treia zi de Paști: Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului (†1724), s‑a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei‑Năsăud, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul VIII - luna aprilie. Părinţii l‑au crescut în frica lui Dumnezeu, ajungând un adevărat iubitor de Hristos. Din pricina prigonirii credinţei ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească şi a mers peste munţi în Moldova, Mănăstirea Neamţ, unde a devenit monah. Apoi a fost hirotonit preot.

 

După trecerea la Domnul a stareţului Ioan, a fost ales de monahii nemţeni stareţ. Cuviosul Pahomie, având dor de viaţă pustnicească, după doi ani, a lăsat egumenia şi a plecat să‑l cunoască pe Sfântul Dimitrie al Rostovului (†1709).

A stat în Rusia doi ani şi a revenit la Mănăstirea Neamţ. Aici s‑a retras cu patru ucenici într‑un loc pustnicesc din pădurile dimprejur, întemeind un schit. După doi ani a fost ales Episcop al Romanului (1707‑1714). În această slujire pe lângă lucrarea sa duhovnicească, el fiind un iubitor al isihiei, al rugăciunii şi al cărţilor, s‑a dovedit un bun gospodar şi chivernisitor, îngrijindu‑se bine de nevoile materiale ale eparhiei.

După şapte ani de slujire arhierească la Roman s‑a retras la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându‑i ca hram Acoperământul Maicii Domnului, de unde aşezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov.

Sfântul Pahomie s‑a mutat la Domnul în ziua de 14 aprilie în anul 1724, pe când se afla la Lavra Pecerska din Kiev. La scurt timp, egumenul Lazăr de la Pocrov i‑a adus trupul la schitul ctitorit de el, îngropându‑l în pronaosul bisericii acestui aşezământ monahal.

Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14‑15 noiembrie 2006. La 9 septembrie 2013 au fost descoperite sfintele sale moaşte în pronaosul bisericii de la Schitul Pocrov, răspândind bună mireasmă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Educației: Avem niște situații îngrozitoare. Vine părintele și îi dictează profesorului că ”Gigel al meu este clar de 9.50!”

astăzi, 10:12

Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre părinții care pun presiune asupra profesorilor și a precizat că „avem niște situații îngrozitoare”. &bdquo...

ASTĂZI: UTA – FC Botoșani: Confruntare în premieră cu arădenii în Cupa României!

astăzi, 09:13

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Câte radare fixe de calmare a traficului sunt în România? Toate au fost montate în 2026!

astăzi, 08:52

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat anul trecut un proiect inedit. Este vorba de montarea pe Drumurile Naționale la intrarea în anumite localități...