A trecut aproape 4000 de pachete de tigari peste Prutul inghetat!

În dimineaţa zilei de 9 martie 2011, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Stânca au observat, pe suprafaţa îngheţată a lacului de acumulare Stânca-Costeşti, o persoană de sex masculin, care se deplasa dinspre Moldova spre interiorul României transportând mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii IJPF au reţinut şi condus bărbatul la sediul SPF Stânca, unde au constatat că acesta este Petronel H., cetăţean român, în vârstă de 35 de ani. Acesta, în dimineaţa zilei de 09 martie 2011 a trecut, peste podul de gheaţă format pe suprafaţa lacului de acumulare Stânca-Costeşti, trei colete învelite în folie care conţineau 3720 pachete de ţigări marca Plugaru, de provenienţă R. Moldova.



Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni competent în soluţionarea cauzei.

"Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 32.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, iar în data de 09.03.2011 a avut loc o întrevedere cu grănicerii moldoveni în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră şi depistării tuturor persoanelor implicate pentru luarea măsurilor legale ce se impun", a precizat inspector de politie Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...