A scapat ca prin minune, dupa o cazatura de la etajul trei al unui bloc din Dorohoi! FOTO
ACCIDENT!

Un barbat din municipiul Dorohoi a fost la un pas de a-si pierde viata, miercuri dupa-amiaza, dupa ce a cazut de la etajul trei al unui bloc de pe strada Duzilor. 

Vasile S., în vârstă de 58 de ani, efectua lucrări de raparații la balconul propriei locuințe situată la etajul trei. Din câte se pare, bărbatul nu a fost atent în timp ce lucra în balcon, s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul trei, suferind mai multe fracturi și escoriații.

Acesta a scăpat cu viață datorită reacției foarte bune pe care a avut-o deoarece în cădere a reușit să se prindă de câteva sârme pentru întins rufele și o streașină a unui alt balcon, lucru care i-au atenuat căderea.

Politraumarism suferit prin cădere de la etajul trei al unui bloc de locuințe. Din primele investigații se pare că pacientul are fractură de șold stâng, traumatism toracic și câteva plăgi escoriate la membrele inferioare. Îl vom supune examenului radiologic, îi vom pune un diagnostic mai clar și îl trimitem la Botoșani, a declarat, pentru Dorohoi News, dr. Vlerian Andrieș, medicul de gardă al secției de Chirurgie a Spitalului Municipal Dorohoi.




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...