A rămas fără numere la mașină, dar a ieșit la plimbare. Surprinzător ce le-a spus polițiștilor când l-au oprit!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean care conducea un autoturism neînmatriculat.

În data de 04 iulie a.c., în jurul orei 21:45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi–ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Baranca, a oprit pentru control un autovehicul care nu avea aplicate numere de înmatriculare, condus de către un bărbat, cetățean român, în vârstă de 21 de ani.

 

În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, oamenii legii au constatat că autoturismul are numerele de înmatriculare reținute din luna iunie 2026.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că fiind pe un drum neasfaltat, a considerat că poate circula cu autoturismul fără numere de înmatriculare.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la muncă în Belgia, iar familia din Botoșani nu mai știe nimic de el!

astăzi, 18:53

Andrei Lucian a dispărut fără urmă! Botoșăneanul - care în noiembrie va împlini 28 de ani - în luna iulie plecase la muncă în Anderlecht – Belgia. A lucrat î...

Bolojan dă drumul la angajări la Modern Calor Botoșani, plus salarii mărite pentru a compensa creșterea inflației!

astăzi, 17:21

Guvernul a aprobat majorarea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante, precum și creșterea numărului de personal și a costurilor aferente pentru 22 de companii și regii af...

Cernăuții la Botoșani. Discuții despre modernizarea punctului de trecere a frontierei Racovăț-Diakivți

astăzi, 17:08

Modernizarea punctului internațional de trecere a frontierei Racovăț–Diakivți, dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile din regiunea Cernăuți și județul Botoșani și continuarea c...