A pus cățelul într-un sac și l-a abandonat într-o parcare. Botoșăneanul a fost amendat cu 3.000 de lei!

Polițiștii botoșăneni au dat repede de urma bărbatului, acesta fiind aspru sancționat pentru fapta sa.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din Darabani a abandonat un câine, în zona unei parcări din orașul Darabani. Acesta a adus animalul, de talie mică, într-un sac, apoi l-a lăsat în locul respectiv.

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea bărbatului, iar față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția animalelor.

”Reamintim faptul că stăpânii animalelor au obligația de a steriliza și microcipa câinii din rasa comună și metișii, precum și obligația de a le asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, îngrijire, atenție și asistență medicală. Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...