A murit Luca Piţu, scriitor şi fost disident

"N-aş putea scrie un necrolog pentru un om atât de viu. Pun câteva poze căutate în grabă, câteva coperte de cărţi. Dumnezeu să-l odihnească", a postat unul din prietenii său, scriitorul Liviu Antonesei, pe contul său de Facebook.

Născut în 1947, la Cajvana, în judeţul Suceava, Luca Piţu a absolvit Facultatea de Filologie, în cadrul Universităţii "Al.I. Cuza".

A făcut parte dintr-un grup constituit în jurul revistelor studenţeşti din Iaşi dinainte de 1989, intrând în vizorul Securităţii, alături de numeroşi intelectuali ieşeni. Apreciat ca polemist şi pamfletar şi prin limbajul foarte deschis al scrierilor sale, Piţu s-a făcut cunoscut după 1990 prin numeroase volume, "Sentimentul românesc al urii de sine", "Breviarul nebuniilor curente", "Temele deocheate ale timpului nostru" sau "Însem(i)nările Magistrului din Cajvana" fiind câteva dintre cele mai cunoscute. În 1991, Uniunea Scritorilor i-a decernat premiul de eseistică, pe care însă l-a refuzat. În 1995 şi 1996 a acceptat premiile pentru eseu acordate de fundaţia "Poesis" şi de revista "Convorbiri literare".

Căsătorit cu o fostă studentă, Luca Piţu s-a retras după pensionare la Focşani. Conform apropiaţilor, în ultimii ani a suferit de scleroză în plăci, boală care i-a grăbit sfârşitul. "De când se pensionase, puţini îl mai vedeau. De mult timp a şi dispărut din viaţa mea. Acum aflu că a murit. E o pierdere grea pentru literatura noastră", a comentat poetul Emil Brumaru, conform Ziarul de Iaşi.

Luca Piţu va fi înmormântat marţi, la Focşani.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...