A lesinat din cauza caldurii si a murit la spital

A lesinat din cauza caldurii si a murit la spital

 Medic neurochirurg Ion Streltov  

Un barbat din Botosani, care a lesinat pe strada din cauza caldurii, a murit ieri dimineata la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Pacientul s-a lovit puternic cu capul de asfalt, suferind o leziune cerebrala extrem de grava.

Barbatul a ajuns la spitalul iesean in coma de gradul trei spre patru, prognosticul medicilor privind evolutia starii de sanatate a acestuia fiind rezervat de la internare. Pacientul in varsta de 60 ani, din judetul Botosani, a fost introdus imediat in sala de operatie, unde timp de patru ore neurochirurgii au incercat sa-i salveze viata. Dupa sase ore de la interventia chirurgicala, acesta a decedat, scrie Buna Ziua Iasi.

"La internare pacientul era in coma avansata. A lesinat pe strada din cauza caldurii si s-a lovit cu capul de asfalt. Pacientul a fost diagnosticat cu dilacerare cerebrala, adica creierul a fost zdruncinat in urma impactului cu asfaltul. De asemenea, pacientul avea si o fractura craniana si un hematom intracerebral traumatic. I s-a facut in urgenta examen computer tomograf dupa care a fost introdus imediat in sala de operatie. Pacientul avea leziuni cerebrale extrem de grave, incompatibile cu viata. Aproape patru ore a durat operatia, dar post operator starea pacientului a ramas la fel de grava. Din pacate pacientul a decedat astazi (ieri-n.r.) dimineata. Decesul s-a produs in urma unui stop cardio-respirator", a declarat medicul neurochirurg Ion Streltov de la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca: „Nu mai alerg eu după momente, le aștept să vină la mine”

astăzi, 09:58

Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș...

Muncitor român din Italia, mort la numai 34 de ani la locul de muncă. Și alți lucrători s-au simțit rău!

astăzi, 09:25

Tânărul era angajat al unei firme subcontractante și efectua lucrări într-un spațiu închis. Zona a fost pusă sub sechestru, iar specialiștii au făcut măsurători pentru a ver...

Nouă camere de supraveghere au fost montate în UPU Botoșani!

astăzi, 08:31

Nouă camere de supraveghere, cu filmare la 360 de grade, au fost montate în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati" din Botoșani. Conducerea unității me...