A început vaccinarea vulpilor și la Botoșani. Șeful DSVSA: „Am făcut apel la...”

Această campanie de vaccinare a vulpilor pentru controlarea și eradicarea turbării se desfășoară la nivelul județelor de graniță din regiunea de Nord-Est a României.

Acțiunea este realizată prin distribuție manuală conform Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 privind eradicarea turbării la vulpea din România. Pe lângă județul Botoșani, vaccinarea acoperă și alte șapte județe de graniță precum Maramureș, Satu Mare, Suceava, Iași, Vaslui, Galați și Tulcea.

Pentru județul Botoșani au fost alocate un număr de 22.500 de momeli de vaccinare pentru vulpi, acțiunea fiind începută din luna octombrie. Vaccinarea se efectuează prin aplicarea momelilor la vizuină.

 

În 2024 în județul Botoșani au fost constatate doar două focare de rabie în Coțușca și în Vorniceni.

La Botoșani avem un număr de 22.500 de momeli de vaccinare pentru vulpi. Am început vaccinarea la vizuină prin aplicarea momelilor manual, mai ales în zonele unde am avut cele două focare de rabie, respectiv zona Coțușca și Vorniceni. Anul acesta sunt doar două focare de rabie”, a declarat Teodor Harabagiu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Botoșani.

Tot din octombrie a fost începută și acțiunea de vaccinare a câinilor și pisicilor din gospodăriile oamenilor, fiind transmis un apel către populație.

Din luna octombrie până la finalul lunii decembrie vaccinăm câinii și pisicile din gospodăriile populației. Am tot făcut apel la toate comunele să ne ajute prin informare și vaccinarea în totalitate a exemplarelor de câini și pisici. În același timp am început și vaccinarea la vizuină pentru vulpi și bursuci, deoarece vulpea este rezervorul natural de virus rabic la noi, dar și în general”, a completat Teodor Harabagiu.

Cele mai multe focare de rabie au fost înregistrate în 2023, fiind 15 la număr. Atunci a fost efectuată o vaccinare în covor din avion.

Șeful DSVSA Botoșani spune că în primăvară dacă va fi necesar și dacă se decide se va efectua vaccinarea „în covor”.

Trebuie să ținem cont că anul trecut în jumătatea de Nord a Botoșaniului am avut 15 focare de rabie cu mortalități atât la câine, cât și la bovină. Populația este informată și știe despre ce este vorba. Anul trecut am făcut o vaccinare în covor pentru a limita evoluția focarelor de rabie ținând cont că au apărut atât de multe, dar a fost și o altă conjunctură, deoarece s-a făcut distribuția vaccinării cu avionul. Pe Botoșani a fost dată o cantitate dublă decât în mod normal pentru a vaccina un număr mai mare de vulpi și șacali. Anul acesta vom face doar la vizuină. Dacă se decide să se vaccineze cu avionul atunci în primăvara anului viitor se va face și această acțiune”, a mai spus Teodor Harabagiu.

Teodor Harabagiu susține că a fost luat în calcul și scenariul în care oamenii ar putea refuza să coopereze cu autoritățile, iar în aceste cazuri medicii veterinari pot aplica sancțiuni.

Unde sunt refuzuri mergem, discutăm, avem medicii veterinari zonali care gestionează un anumit număr de comune care pot aplica și sancțiuni dacă este cazul”, a conchis Harabagiu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Medicul care a revoluționat medicina la Botoșani: „Au fost întrebări și neliniști legate de faptul că aș putea să mă întorc la...” (Foto, Video)

Friday, 26 June 2026

Săptămâna trecută, medicina botoșăneană a avut parte de o intervenție medicală în premieră. Doctorul Paul Turcoman a realizat prima coronarografie urmată de implantarea unui sten...

Zona devenită „trambulină” pentru șoferi. Consilier: „E foarte periculos” (Video)

Thursday, 25 June 2026

Un drum intens circulat și de o mare importanță pentru șoferii botoșăneni, și nu doar, care a fost asfaltat de foarte puțin timp, a început să se degradeze. Este vorba despre DN 29 D Bo...

Sute de alergători din întreaga țară au venit la Botoșani pentru Maratonul Nordului! (Foto, Video)

Sunday, 14 June 2026

Weekend-ul 13 – 14 iunie a fost sub semnul sportului la Botoșani. Sâmbătă și duminică a avut loc Maratonului Nordului, eveniment aflat la ediția cu numărul II și care se bucură de...