A început programul privind consolidarea clădirilor pe banii statului

Autoritățile iau noi măsuri pentru consolidarea imobilelor în stare de degradare fizică, după ce, în iulie 2022, a fost oficializată legea prin care se creează cadrul pentru programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, iar în noiembrie au fost oficializate și normele de aplicare ale acestei legi.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), programul a demarat marți, astfel încât clădirile cu risc seismic ridicat deținute de persoane fizice și firme să poată fi incluse în programul ce permite consolidarea lor pe banii statului, după principiul „primul venit - primul servit". Totuși, cei care le vor vinde înainte de trecerea unei anumite perioade de timp vor trebui să dea înapoi toți banii primiți pentru consolidare, scrie AvocatNet.ro.

 

Legea 212/2022, care intrat în vigoare în 29 iulie, prevede lansarea unui program ce se va desfășura pe parcursul a patru ani și prin care este vizată consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat (clasa de risc seismic I și II) deținute sau administrate de persoane fizice, firme sau autorități și instituții publice.

Prin Ordinul 2.853/2022, apărut în noiembrie în Monitorul oficial, Ministerul Dezvoltării a stabilit normele metodologice de aplicare a prezentei legi, ceea ce permite lansarea efectivă a acestui program. Normele amintite au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

„Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice a acestora”, se menționează în lege.

„Începând cu data de 3 ianuarie 2023, ora 10:00, solicitanții Programului au la dispoziție o perioadă de 60 de zile pentru a încărca, în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, cererea de finanțare, însoțită de raportul sintetic al evaluării seismice și de raportul de audit energetic, în cazul în care aceștia solicită finanțare integrată", a anunțat recent MDLPA.

După cum a subliniat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, "programul este unul multianual, de interes și utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022, și, în cadrul programului, vor fi incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII. Cererile de finanțare pot fi depuse de autoritățile publice locale și centrale, fiind aplicat criteriul primul venit - primul servit".

Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are două componente: un subprogram destinat clădirilor multietajate cu destinația principală de locuință și unul pentru clădirile aflate în proprietatea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.

În prima categorie intră atât clădirile deținute de persoane fizice, cât și cele deținute de firme (vorbim aici atât despre locuințe, cât și despre spațiile cu altă destinație decât cea de locuință). De altfel, la lansarea proiectului în dezbatere (la începutul anului 2021), Cseke Attila, ministrul dezvoltării, transmitea, printr-un comunicat de presă, că „finanțarea de către stat a clădirilor cu risc seismic din proprietatea unor persoane juridice private este motivată de interesul public de a proteja cetățenii aflați în clădire sau în fața acestuia în cazul unui eventual cutremur de magnitudine ridicată”.

Odată consolidate cu bani de la stat, clădirile nu pot fi vândute timp de 25 de ani, în cazul spațiilor cu destinația de locuință, și timp de 10 ani, în cazul spațiilor cu altă destinație, decât dacă se rambursează integral banii primiți pentru consolidare. O altă condiție este legată de caracteristicile imobilului ce se dorește consolidat. Concret, prin acest program, firmele și persoanele fizice pot consolida cu bani de la stat clădiri cu un regim de înălțime de minimum P+3 etaje și cel puțin zece apartamente, mai arată AvocatNet.ro.

Finanțarea dată în cadrul programului pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic este nerambursabilă, iar pentru firme se acordă sub forma unui ajutor de stat. După cum era menționat în comunicatul ministerului, programul va avea alocată suma de un miliard de lei.

Solicitările vor primi finanțare în ordinea cronologică a depunerii acestora, în limita creditelor de angajament, a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii ani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie: Un botoșănean de 33 de ani a murit după ce două autoutilitare s-au ciocnit frontal!

astăzi, 20:10

Un bărbat de 33 de ani, din județul Botoșani, a murit, joi, într-un accident rutier produs între două autoutilitare care s-au ciocnit frontal. ”Astăzi, în jurul orei 15...

Copiii din Dorobanți au învățat alături de polițiști regulile de circulație!

astăzi, 20:00

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nicșeni au organizat o activitate preventiv-educativă dedicată preșcolarilor Școlii Gimnaziale „Mihai Constantinescu” Dorobanți avâ...

Surpriză uriașă! Valeriu Iftime vrea un star din Superliga la Botoșani: ”Dacă vine la noi o să plece pe bani grei”

astăzi, 19:30

Iftime l-a avut în grădină, la FC Botoșani, pe Olimpiu Moruțan, în perioada 2016-2018. Fotbalistul a plecat atunci la FCSB pentru 1,2 milioane de euro, iar în 2021 a făcut pasul...

-->