(A) În atenția tuturor cetățenilor comunei Mihai Eminescu

Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștință locuitorilor comunei că s-a desemnat societatea comercială care va efectua lucrarile de “Reabilitare și modernizare prin asfaltare drumuri comunale și sătești în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoșani”, fapt pentru care, în scurt timp, va începe execuția lucrărilor de asfaltare a 22 km de drumuri.

1. Potrivit legislatiei în vigoare, toți locuitorii au obligația de a se racorda la rețeaua publică de apă și apă uzată în termen de cel mult un an de la punerea în funcțiune a acestora, iar în acest sens rugăm locuitorii să urgenteze racordarea/branșarea la rețelele de apă și apă uzată predate către operatorul S.C. NOVA APASERV S.A. BOTOȘANI.

2. Totodată  locuitorii care vor beneficia de serviciul de apă și canalizare aferente obiectivului de investiție ce se află în curs de derulare “Înființare și extindere rețele de apă și apă uzată în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani”  sunt rugați să obțină de la Primărie AVIZUL PENTRU RACORDAREA/BRANȘAREA la rețele de apă și canalizare și să execute lucrările de racordare/branșare până la limita proprietății, în cel mai scurt timp posibil, până la începerea execuției lucrărilor de asfaltare a străzilor.

După execuția lucrării de racordare, proprietarul imobilului pentru care se efectuează lucrarea, are obligația de a aduce terenul la forma inițială  și, din acest motiv  rugăm  locuitorii comunei să  efectueze lucrările de racordare/branșare  la sistemele  publice de apă  și apă uzată înainte de a începe execuția de asfaltare a străzii.

Prin realizarea lucrărilor de racordare/branșare la rețelele hidroedilitare după turnarea covorului asfaltic proprietarul se obligă să readucă la forma inițială, respectiv să asfalteze suprafața de drum deteriorată, respectând cantitățile și calitatea materialului folosit pentru realizarea investiției de bază, lucru extrem de costisitor pentru cetățeni .

Atașăm lista cu străzile ce vor fi asfaltate în cadrul obiectivului de investiție “Reabilitare și modernizare prin asfaltare drumuri comunale și sătești în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoșani”.

CENTRALIZATOR DRUMURI

DRUMURI SĂTEȘTI

LOCALITATE

DRUM

LUNGIME

MĂSURATĂ (m)

DENUMIRE STRADĂ

IPOTEȘTI

DS130

110

str. Nuferilor

 

DS150

576

str. Teilor

 

DS191

300

str Nuferilor

 

DS194

271

Al. Gavanului

 

DS211

156

Al. Gavanului

 

DS232

199

Al Poetului

 

DS269

220

Str. Luceafarului

 

DS278

123

Str. Luceafarului

 

DS290

153

Str. Luceafarului

 

DS296

120

Str. Luceafarului

 

DS307

132

Str. Luceafarului

 

DS46

190

str.Dumbravei

 

DS47

445

str.Dumbravei

Total Ipotești

 

2995

 

CUCORĂNI

DS213

225

str. Sotir Mazareanu

 

DS245

270

str. Sotir Mazareanu

 

DS320

190

str. Petre Irimescu

 

DS99

265

str.Anastasie Basota

 

DS497

370

str.Valea Bulhacului

 

DS462

266

str.Valea Bulhacului

Total Cucorăni

 

1586

 

CĂTĂMĂREȘTI

DS137

600

Str. Gradinilor

 

DS138

225

str Gradinilor

 

DS366

920

str. Codri de Arama

 

DS228

352

str.Porumbelului

 

DS193

360

str.Porumbelului

 

DS290

377

str.Scolii

 

DS318

100

str.Scolii

 

DS441

141

str.Inserarii

Total Cătămărești

 

3075

 

MANOLEȘTI

DS81

124

str. Scolii

 

DS82

420

str. Scolii

 

DS63

125

str. Recoltei

Total Manolești

 

669

 

BAISA

DS17

270

str. Stejarilor

 

DS26

485

Al Albinelor

Total Baisa

 

755

 

STÂNCEȘTI

DS723

560

Str. I.D. Marin

 

DS444

400

str. Izvorului

 

DS724

325

str. Cetatilor

 

DS501

311

str. Cetatilor

 

DS568

165

str. Cetatilor

 

DS532

110

str. Izvorului

 

DS128

125

str. Izvorului

 

DS269

150

str.Fundoaia

 

DS674

375

str.Salcamilor

 

DS459

250

str. Cetatilor

 

DS223

190

str.Florilor

 

DC61A

1440

 I.D. Marin

Total Stâncești

 

4401

 

CERVICEȘTI

DS153

460

Str. Viilor

 

DS358

143

str.Trandafirilor

 

DS342

480

str.Trandafirilor

 

DS66

271

str.Buduhacea

Total Cervicești

 

1354

 

 

DS95

77

str. Irisului

CĂTĂMĂREȘTI DEAL

DS74

70

Aleea Iasomiei

 

DS58

70

Aleea Bujorului

 

DS107

570

str. Irisului

 

DS85

484

Aleea Iasomiei

 

DS75

487

aleea Bujorului

 

DS51

218

str. Irisului

 

DS810/35

157

str. Clematitelor

 

DS810/22

150

str. Clematitelor

Total Cătămărești Deal

 

2283

 

TOTAL GENERAL DRUMURI SĂTEȘTI

17118

 

 

DRUMURI COMUNALE

LOCALITATE

DRUM

LUNGIME

MĂSURATĂ (m)

 DENUMIRE STRADĂ

 

MANOLEȘTI, STÂNCEȘTI

DC61

5460

str. Mihai Eminescu

CĂTĂMĂREȘTI

 

 

 

TOTAL GENERAL DRUMURI COMUNALE

5460

 

       

TOTAL GENERAL

 

             22,578

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Wednesday, 27 November 2024

Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșt...

Locuință dintr-o localitate din Botoșani, cuprinsă de flăcări: Proprietarul a suferit arsuri!

Wednesday, 27 November 2024

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Draxini. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale ...

Cosmin Andrei: „Am atins pragul de 10.000 de botoșăneni care au răspuns la consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi!”

Wednesday, 27 November 2024

„Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care au răspuns consultării privind evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric. În urma susținerii pe care am primit-o de la dumneavoa...