(A) În atenția cetățenilor comunei Mihai Eminescu

Prin prezentul comunicat, Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștință locuitorilor comunei că UAT Mihai Eminescu funcționează doar din veniturile proprii, adică din banii încasați la Bugetul local, fapt ce înseamnă că derularea activității acesteia și obligațiile de plată pe care aceasta le are, sunt direct influențate de încasările contribuabililor atât persoane fizice cât și juridice.

O altă situație pe care primăria comunei ține să o aducă la cunostință locuitorilor, este neplata de către populație și agenții economici a taxei de salubrizare.
Primăria a investit, din bugetul local, în realizarea platformelor cât și pentru achiziționarea containerelor pentru selectarea deșeurilor, însă nu toți cetățenii se conformează în depozitarea corectă a deșeurilor, astfel că depozitarea în mod necorespunzător ( depozitarea materialelor de construcție, textile, vegetale, gunoi de grajd) și nerespectarea regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Mihai Eminescu, aprobat prin HCL NR. 26/12.03.20218 atrage  majorarea taxei de salubrizare ( dublarea sau triplarea valorii acesteia).

În cazul în care nu se vor depozita deșeurile în mod selectiv, cantitatea acestora va crește, iar cu cât este mai mare cantitatea de deșeuri la nivelul comunei, cu atât va fi mai mare prețul serviciului de salubrizare.

Rugăm pe această cale ca toți cetățenii să achite sumele datorate Bugetului local pentru buna funcționare a Instituției precum și pentru continuarea realizarii  investițiilor în comună.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...