A II-a ediţie a „Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă” începe astăzi

Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Botoşani şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Botoşani, îşi deschide, astăzi, porţile.

Ajuns la cea de-a doua ediţie, proiectul educaţional se adresează elevilor din clasele V - VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.

În fiecare zi de joi din august, între orele 9.00 – 13.00, grupuri de câte 50 de copii vor participa la cursurile organizate de pompieri. Aceştia vor fi învăţaţi cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor. La sfârşitul fiecărei serii, vinerea, elevii vor fi evaluaţi, cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate, după care vor pleca într-o excursie la obiectivele culturale din judeţul Botoşani

. Din fiecare serie, 10 elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa, în perioada 03 – 06 septembrie, în tabără la Agafton, unde vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona în situaţii de urgenţă, dar şi să se relaxeze.

Primii 50 de elevi selecţionaţi de către reprezentanţii IŞJ Botoşani să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă provin de la Şcolile nr. 6, 7, 11, 17 şi Liceul cu Program Sportiv Botoşani.

Programul Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

- Seria I-a : 02 – 03 august 2012, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani;

- Seria a II - a: 09 – 10 august 2012, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani (pentru localităţile limitrofe din mediul rural);

- Seria a III - a: 16 – 17 august 2012, la sediul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi;

- Seria a IV - a: 23 – 24 august 2012, la sediul Gărzii de Intervenţie Săveni;

- Seria a V - a: 30 -31 august 2012, la sediul Centrului de Pregătire şi Informare Preventivă în Domeniul Situaţiilor de Urgenţă Ştefăneşti.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...