A fost la un pas de a omorî un om, botoșănean ajuns în fața judecătorului!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D.P., în vârstă de 64 de ani, din comuna Suharău, județul Botoșani.

Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

În data de 2 mai 2025, în jurul orei 18.15, în timp ce se aflau la o stână din extravilanul satului Suharău, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, inculpatul a înjunghiat cu un cuțit persoana vătămată R.N.I. la nivelul feței anterioare a hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...