A distrus mai multe bunuri într-un bar de pe strada Împărat Traian!
Stiri Botosani Monday, 18 February 2013 ActualitateJandarmii care au intervenit în urma apelului au stabilit că, în timp ce consuma băuturi alcoolice, un bărbat de 29 de ani s-a enervat pe bărmăniţa de serviciu pentru faptul că nu este servit la timp, a lovit cu piciorul un scaun care s-a rupt, iar de pe masă au căzut mai multe pahare şi sticle care s-au spart. Nu s-a mulţumit cu atât şi a lovit cu pumnul un dozator de bere şi un suport pentru pahare, pe care le-a distrus parţial.
Tânărului i-au fost întocmite de către jandarmi actele de constatare , fiind suspect de săvârşirea infracţiunii de distrugere, conform prevederilor Codului Penal.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.000 lei nu a fost recuperat.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru competentă soluţionare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”
Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...
Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!
Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...
ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”
Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde