A dat iama in primarie!
Stiri Botosani Thursday, 17 June 2010 ActualitateMiercuri dimineaţa, în jurul orei 08.30, poliţiştii din comuna Văculeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în sediul primăriei comunei, de unde au sustras o unitate centrală a unui PC.
"Primele cercetări efectuate în cauză au stabilit faptul că în noaptea de 15/16.06.2010, persoane necunoscute, prin forţarea încuietorii uşii de acces în clădirea primăriei, au pătruns în sediu şi, dintr-un birou, au sustras unitatea centrală a unui sistem de calcul", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botosani.
În cauză se continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a făptuitorilor.
Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au constatat că sediul Primăriei Văculeşti nu este prevăzut cu sistem de alarmă împotriva efracţiei, obligaţie ce revine persoanelor juridice care deţin bunuri, valori şi suporturi de stocare a documentelor, datelor sau informaţiilor, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.41 secunde