A crescut amenda pentru şoferii care circulă fără rovinietă

Amenda pentru șoferii care circulă fără rovinietă este mai mare, după ce, sâmbătă, au intrat în vigoare noi prevederi legislative.

În cazul autoturismelor, valoarea acesteia este acum cuprinsă între 275 şi 550 de lei, iar pentru vehiculele de transport marfă de până la 12 tone este de până la 11.900 de lei.

Din 2010 până în prezent, cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, exprimat în lei, a crescut cu aproape 20%, susțin inițiatorii Legii 241 din 20 iulie 2022.

 

Spune-ne opinia ta