A ars de viu în propria casă!

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Suharău, a fost găsit luni dimineață carbonizat în locuință după ce aceasta a fost cuprinsă de un incendiu.

Cel mai probabil, bărbatul a adormit iar țigara pe care o ținea în mână a căzut. Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului, puţin după ora 9.00.

La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea casa în proporţie de cca. 80%, iar acoperişul era prăbuşit.

Întrucât proprietarul, în vârstă de 54 de ani, nu era de găsit, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Acesta a fost descoperit decedat în dormitorul casei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...