A ajuns la Botoşani fără bani şi carduri: Borseta cu 1.300 de euro, găsită într-un vagon CFR de un muncitor de la salubrizare!
Stiri Botosani Tuesday, 3 February 2015 ActualitateConform Monitorul de Suceava, din ancheta poliţiştilor de la Serviciul Transporturi rezultă că Victor P., în vârstă de 64 de ani, domiciliat în Bucureşti, a călătorit în noaptea de 29 spre 30 ianuarie cu trenul IR 1755, Bucureşti Nord - Suceava. La Vereşti acesta a coborât din vagonul cu care venise din Capitală şi s-a mutat într-un alt vagon, din grupa de Botoşani a trenului. Când a ajuns la Botoşani acesta a sesizat poliţia că persoane necunoscute i-au furat din tren borseta în care avea 1.300 de euro, două carduri bancare şi alte bunuri.
Imediat s-a format o echipă operativă, pentru a cerceta cazul. Din fericire, în scurt timp, un angajat care se ocupă de salubrizarea trenurilor de călători, în staţia Suceava, a sesizat că a găsit o borsetă căzută între tetiera unui scaun şi fereastră. Era vorba de bunul reclamat ca furat cu puţin timp înainte.
Poliţiştii de la Serviciul Judeţean Transporturi Suceava au transmis un avertisment cu privire la călătorii care nu îşi supraveghează suficient bunurile atunci când călătoresc cu trenul. Dacă în acest caz al borsetei cu 1.300 de euro finalul a fost unul fericit pentru proprietar, de multe ori bunurile nu pot fi recuperate. Numai în ultimele două luni s-au adunat mai multe reclamaţii de furturi de bunuri în trenurile de călători, comise pe timp de noapte, în timp ce călătorii dorm sau sunt plecaţi la toalete.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO
Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...
”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO
Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...
IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!
Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.55 secunde