35 de presupuşi criminali comunişti vor fi anchetaţi. Au vârste între 81 şi 99 de ani

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declanşat procedura de investigaţii specifică în cazul a 35 de persoane care au deţinut funcţii de conducere în aparatul represiv şi care sunt suspectate de comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist.
 
În urma cercetărilor desfăşurate în ultima perioadă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964.

Într-un comunicat dat publicităţii joi se arată că "există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către persoanele identificate a unor grave infracţiuni în penitenciarele ori lagărele şi coloniile unde aceştia activau. În aceste cazuri, faptele celor 35 de persoane întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav sau genocid".

Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor şi adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

În funcţie de probele care vor ieşi la iveală în cursul investigaţiilor, cercetările privind prezumtivii făptaşi din sistemul carceral românesc din perioada comunistă se vor extinde şi asupra altor persoane care au deţinut funcţii de răspundere în aparatul represiv.

În momentul finalizării investigaţiilor, IICCMER va notifica organele de cercetare penală, urmând să transmită Ministerului Public toate datele şi probele rezultate în urma cercetărilor.

"În ultimele luni ne-am concentrat eforturile pentru identificarea torţionarilor din sistemul penitenciar comunist. În acest sens, am demarat procedura de investigaţii pentru 35 de persoane pe numele cărora există indicii că au comis fapte de omor. În săptămânile următoare, ne vom adresa Parchetului cu solicitarea de începere a urmăririi penale", a afirmat Andrei Muraru, preşedinte executiv al IICCMER.

Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept, informeaza rtv.net.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu de adăpostire și pregătire în domeniul protecției civile, la un centru comercial din municipiul Botoșani! Vezi HARTA adăposturilor din județ!

astăzi, 13:24

În această dimineață, specialiștii Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au coordonat un exerci...

Micul muzeu înființat în Londra de o româncă din Hudești, scos la vânzare: "O decizie foarte grea, dar necesară!"

astăzi, 12:38

Unul dintre cele mai reprezentative locuri de întâlnire pentru membrii comunității românești din Marea Britanie este pe cale de dispariție. "Toate lucrurile expuse î...

Nu a scăpat de pedeapsă! Un bărbat din Botoșani a fost săltat de polițiști și băgat după gratii!

astăzi, 12:16

La data de 08 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecăt...