Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice ÅŸi de celelalte instituÅ£ii ale statului prin organizarea unor programe ÅŸi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ÅŸtiinÅ£ific, consacrate istoriei patriei, precum ÅŸi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării NaÅ£ionale ÅŸi ale Ministerului de Interne.
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conÅŸtiinÅ£a naÅ£ională cerea unitatea ÅŸi libertatea ţării, domnitorul Ţării RomâneÅŸti, Alexandru Ghica Vodă, a obÅ£inut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreÅŸti ÅŸi oÅŸtirii".
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben ÅŸi roÅŸu), cel atribuit armatei era compus din trei (roÅŸu, galben ÅŸi albastru) ÅŸi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naÅ£ional cu cel puÅ£in un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naÅ£iunii în prima zi a victoriei revoluÅ£iei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la BucureÅŸti ÅŸi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naÅ£ional. - RevoluÅ£ionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât ÅŸi cei din Å¢ara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripÅ£ionat lozinca: Frăţia: Dreptate – Frăţie ÅŸi dându-i denumire de "stindard al libertăţii".
O lună mai târziu, "văzând cu nu s-a înÅ£eles încă cum trebuiesc făcute stindardele naÅ£ionale", decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că "stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis ÅŸi roÅŸu carmin".
Ele vor fi dispuse vertical ÅŸi vor fi aranjate în ordinea următoare: "lângă lemn vine albastru, apoi galben ÅŸi apoi roÅŸu fâlfâind".
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din BucureÅŸti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluÅ£iei, "zi de mântuire pentru toată România", sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălÅ£at "flamura cea mare tricoloră a naÅ£iunii române", a întregii naÅ£iuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naÅ£ional in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîÅŸia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîÅŸia roÅŸie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului NaÅ£ional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluÅ£ionar a decretat ca Tricolorul - roÅŸu, galben ÅŸi albastru - să reprezinte steagul naÅ£ional al tuturor românilor; cele trei culori împărÅ£ite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă Å£ara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiÅ£ionale cu steagul tripartit în mod egal ÅŸi vertical: FranÅ£a, Italia ÅŸi Belgia.
