249 de declaratii false in dosarele pentru achizitionarea unui calculator prin programul Euro 200

Aproape 250 de elevi botosaneni care au declarat venituri zero in vederea obtinerii ajutorului financiar pentru achizitionarea unui calculator detin surse de venit pe care nu le-au cuprins in actele dosarelor.

"In urma discutiilor purtate cu reprezentantii autoritatilor locale au fost desfasurate anchete sociale de catre primarii, constantandu-se ca, din 1077 de cazuri in care s-au declarat venituri zero, 249 de dosare contin declaratii false, intrucat solicitantii dispun de venituri putin mai mari de zero - parintii au animale, terenuri, dar si alocatiile copiilor", a precizat Ada Macovei, inspector general in cadrul ISJ Botosani.

Celelalte 828 de dosare cu venit zero au ramas in continuare in evidenta ISJ. La nivelul judetului Botosani, 2704 elevi vor beneficia de cei 200 de euro.

"In cazul celor cu declaratii false ISJ nu poate lua masuri drastice, intrucat fapta este de competenta organelor specializate. De asemenea, alti 49 de solicitanti au fost stersi din baza de date intrucat nu se incadreaza in baremul de 150 de lei pe membru de familie", a specificat Ada Macovei.

Desi listele finale cu beneficiarii ajutorului financiar de 200 euro pentru achizitionarea unui calculator ar fi trebuit sa se afiseze la inceputul lunii mai, responsabilii din minister au decis suspendarea programului pana la efectuarea anchetelor sociale in cazul elevilor care au declarat venituri zero.

Inspectoratele scolare judetene au solicitat autoritatilor locale efectuarea de anchete sociale, in conditiile legii, pana la data de 8 iunie 2009, urmand ca listele cu beneficiarii programului Euro 200 sa fie afisate ulterior acestei date.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"

astăzi, 14:48

Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!

astăzi, 14:03

Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...