22 de absolvenți s-au angajat pe loc la Bursa Locurilor de Muncă (foto, video)

La eveniment au participat 227 de persoane, absolvente de liceu sau de studii superioare. 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat „Bursa locurilor de munca pentru absolventi”, una dintre cele mai importante acţiuni implementate la nivel judeţean pentru tineri  şi agenţi economici.

Numărul total al persoanelor participante a fost de 227 persoane, din care 197 absolvenți și 30 elevi din clasele terminale din cadrul Liceului „Regina Maria” din Municipiul Dorohoi, iar numărul total locuri de muncă puse la dispoziție de cei 27 agenți economici prezenți a fost de 376 .

 

Dialogul direct dintre cerere și ofertă pe piața muncii a avut ca rezultat selectarea în vederea ocupării unui număr total de 53 absolvenți care vor participa în perioada imediat următoare la probe de lucru la sediul angajatorilor și încadrarea pe loc a 22 absolvenți.

În cadrul evenimentului, reprezentanți din cadrul Centrului Militar Județean Botoșani, Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani și Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani au oferit tinerilor informații utile cu privire la posibilitatea de a dezvolta o carieră în aceste domenii de activitate.

„Considerăm că obiectivul principal al aceste acțiuni și-a atins scopul în sensul că s-a facilitat  contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați, dialog soldat cu încheierea contractelor de muncă și selecții pentru participare la probe de lucru precum și facilitarea unui canal de comunicare între reprezentanții instituțiile publice de aparare și ordine publică care  să conducă la stabilirea unui traseu educațional și profesional”, a transmis Anca Apăvăloaie, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Botoșani.

Printre oficialitățile care au participat se numără prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, prefectul Sorin Cornilă, Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, deputatul Costel Șoptică și senatorul Cristian Achiței. 








 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

astăzi, 14:36

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...