202 ani de Poliția Română sărbătoriți la Botoșani pe Pietonalul „Unirii”!

Vor fi prezenți polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care își vor prezenta tehnica din dotare.

La celebrarea celor 202 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani vor fi prezenți mâine, 25 martie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, pe Pietonalul Unirii.

Va fi prezentată tehnica din dotarea Serviciului Criminalistic, și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor organiza ateliere de siguranță personală și educație rutieră. Nu vor lipsi nici polițiștii din cadrul Serviciului Rutier cu autospecialele din dotare.

De asemenea, cei interesați vor primi informații cu privire la admiterea în unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...