2019, anul în care pesta porcină africană a decimat peste jumătate de milion de porci în România

Pesta Porcină Africană (PPA) a afectat anul acesta foarte serios creşterea porcului, dar şi industria de procesare din România, producând pagube serioase sectorului şi costuri imense autorităţilor.

Deficitul de carne de porc înregistrat pe piaţa mondială din cauza pestei porcine africane a influenţat considerabil şi preţul acestui produs, inclusiv în România. Potrivit estimărilor realizate de reprezentanţii industriei autohtone de procesare, anul viitor vom putea asista la o triplare a preţului cărnii de porc, după o dublare produsă în acest an.

 

Dacă la începutul lui 2019 existau 1.153 de focare active în peste 300 de localităţi din 19 judeţe, în luna iunie numărul acestora s-a restrâns la 55 de focare active, în 31 de localităţi din 11 judeţe.

Situaţia se agravează din nou începând din toamna acestui an, astfel că în prag de Crăciun autorităţile au anunţat că ţara este aproape în totalitate în zona roşie.

Până la data de 17 decembrie, peste jumătate de milion de porci au fost ucişi de când a fost depistat primă data virusul în România, respectiv iulie 2017, din care aproape 200.000 numai în partea a doua a acestui an.

Pe de altă parte, un bilanţ realizat de Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP) din acea perioadă arăta că efectivele de porcine din România au scăzut constant în ultimii ani, de la 4,7 milioane de capete în 2016, la 4,24 milioane în 2018, declin consemnat, în primul rând, din cauza abatorizării în număr mare, şi unei rate reduse de înlocuire a efectivelor.

Conform celor mai recente date, PPA evoluează în 242 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 670 de focare, în alte 10 judeţe fiind diagnosticate doar cazuri la mistreţi.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România şi până în prezent au fost eliminaţi 542.459 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.412 de cazuri la mistreţi. Până la 17 decembrie au fost despăgubiţi 13.750 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de peste 331 milioane de lei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...