20 de ani de închisoare pentru un criminal din Botoșani!

20 de ani de închisoare pentru un criminal din Botoșani!

   Monitorul de Vrancea

Marinel Strună, autorul crimei de la Panciu, va trebui să stea la pușcărie 21 de ani, potrivit deciziei de ieri a magistraților Curții de Apel Galați. Decizia a fost dată în apel și este definitivă.

Astfel, Marinel Strună are de executat o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor, față de 15 cât primise de la judecătorii Tribunalului Vrancea, la care se adaugă un rest de un an, în total fiind vorba de 21 de ani.

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpatul Strună Marinel împotriva sentinţei penale nr. 308/01.10.2014 a Tribunalului Vrancea. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, înlătură dispoziţia de condamnare a inculpatului Strună Marinel. Condamnă pe inculpatul Strună Marinel la o pedeapsă principală de 20 de ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (...) pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (...), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor (...) care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Modifică dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate şi de aplicare a pedepsei rezultante, în sensul că la pedeapsa principală de 20 ani închisoare din prezenta cauză, se alătură pedeapsa de 1 an închisoare din sentinţa penală nr. 61/23.01.2014 a Judecătoriei Dorohoi, inculpatul Strună Marinel urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 21 ani închisoare la care se adaugă pedeapsa complementară menţionată mai sus. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Strună Marinel şi deduce perioada executată de la 10.08.2013 la 23.01.2014, precum şi perioada de reţinere şi de arestare preventivă din prezenta cauză de la 28.03.2014 la zi, respectiv, 04.11.2014.(...) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2014, se arată în soluția magistraților gălățeni.

Fapta a fost comisă în noaptea de 23 spre 24 martie 2014. În timp ce se afla în incinta unei ferme din Panciu împreună cu victima, Virgiliu Popovici, care lucra ca paznic, Strună s-a luat la ceartă cu acesta, după care a început să îl lovească cu un topor. I-a dat în cap și peste corp și aproape că nu a rămas nicio zonă în care paznicul să nu fi fost lovit. Autorul a fugit de la locul faptei, la Botoșani, în localitatea de domiciliu. A fost găsit în mai puțin de 48 de ore de la descoperirea cadavrului și adus în Vrancea cu mascații.

Sursa: Monitorul de Vrancea

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite într-o comună din Neamț. ”Nu intraţi în panică!”

astăzi, 08:45

Localnicii au fost avertizați prin RO-Alert că muniția va fi detonată controlat. Amintim că județele Neamț, Iași, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceva au fost vizate sâmbătă de o alert...

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...

Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!

astăzi, 07:46

Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...