19 ani, fără permis, dar cu tupeu. Polițiștii i-au aplicat pe loc o amendă de 4.600 de lei!

Tânărul, care a fost surprins în flagrant delict, de către polițiștii botoșăneni, s-a ales și cu dosar penal.

În cursul zilei de luni, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Hudești, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, tânărul nu avea niciun document dintre cele prevăzute de lege, asupra sa, iar autoturismul nu avea efectuată inspecția tehnică periodică, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.600 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Metoda de vânat iepuri!

astăzi, 07:15

Materiale necesare: O caramida, un morcov si un pumn de piper. Mod de operare: Te duci in padure si pui caramida intr-un loc deschis, unde poate fi observata cu usurinta. Peste caramida asezi morco...

Calendar ortodox – 30 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa

astăzi, 07:00

Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. Du...

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...