Stefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868, la ȘtefăneÈ™ti, în judetul BotoÅŸani, È™i deÈ™i provenea dintr-o familie în care se punea accentul pe cariera militară, tânărul se dovedeÈ™te a fi mai degrabă o fire boemă È™i cu un vădit talent în ale picturii.

Anul 1873 îl aduce, împreună cu familia, în agitata capitală, care îi va oferi oportunitatea de a studia la una din clasele de pictură de la Școala NaÈ›ională de Arte Frumoase, pe care o va absolvi cu o medalie de bronz, obÈ›inută pentru lucrările : Cap de expresie È™i Studiu după natură moartă.

Cum visul oricărui tânăr artist, în devenire, este acela de a face crochiuri È™i schiÈ›e după operele marilor pictori, Luchian va pleca pentru un an de zile la Munchen, unde va studia cu ardoare tablourile lui Rembrand, iar la revenirea în È›ara, în 1891, va participa la prima expoziÈ›ie de societate, intitulată Cercul Artistic.

Călătoria È™i munca depusă la Munchen nu vor avea un ecou atât de mare în pictura lui, aÈ™a cum s-a întamplat cu voiajul întreprins la Paris, unde va face cunÈ™tință cu Școala Franceză È™i cum impresionismul lui Degas È™i Manet. Atmosfera Cartierului Latin, picturile lui Delacroix È™i Courbet dar È™i curentul revoluÈ›ionar impresionist îl determină să înceapă lucrarea, Un convoi la Plevna, cu intenÈ›ia de a participa la o expoziÈ›ie în inima Parisului, care pentru tinerii artiÈ™ti aspiranÈ›i la glorie, este un fel de centru al universului, greu de atins. Însă boala È™i moartea mamei sale îl împiedică să îÈ™i ducă până la capăt proiectul.

Anii aceÈ™tia de ucenicie vor fi umbriÈ›i de primele semne ale bolii, care îl va È›intui ulterior în pat È™i îi va lasa doar două degete pentru a mânui penelul È™i pentru a transpune posterității viziunea sa artistică asupra lumii.

DeÈ™i grav bolnav, Luchian nu se va da bătut È™i va continua să se implice miÈ™carea artistică a vremii, prin inÈ›ierea ExpoziÈ›iei artiÈ™tilor independenÈ›i È™i va participa È™i în calitate de concurent la ExpoziÈ›ia Universală de la Paris, din anul 1900.

DispariÈ›ia pictorului, în anul 1916, va lăsa un gol în inima prietenilor È™i a lumii artistice dâmboviÈ›ene, iar publicul larg va fi lipsit de prezenÈ›a unui om care ar fi putut face mult mai mult pentru artă, dacă soarta i-ar fi permis-o.

Ca pictor se remarcă prin marea iubire pentru flori È™i pentru natura moartă, el rămând în amintirea posterității ca un zugrav al Anemonelor, al DumitriÈ›elor, Crizantemelor sau PărăluÈ›elor È™i ca cel mai înfocat adept al pastelului.
 

 

CITEȘTE ȘI: "Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forÈ..."