13 semne de alarmă care anunţă că tiroida nu funcţionează corect
Stiri Botosani Friday, 30 August 2013 ActualitateAcest "regulator" al corpului şi al minţii o ia uneori razna, în mod special în cazul femeilor. Un tratament corespunzător este extrem de important pentru menţinerea stării de sănătate şi pentru a evita problemele serioase.
Tiroida este o glandă în formă de fluture, localizată în partea anterioara a gâtului. Aceasta produce hormoni care controlează viteza metabolismului. Tulburările glandei tiroide pot încetini sau revitaliza metabolismul prin inhibarea producţiei de hormoni tiroidieni. Când nivelul hormonilor este prea mic sau prea mare, este posibil să apară o gamă largă de simptome.
1. Stare de oboseală
Dacă vă simtiţi obosiţi fără motiv: nu lucraţi fizic mult, dormiţi peste 6 ore pe noapte, vă hrăniţi corespunzător – atunci de vină ar putea fi tiroida.
Un deficit al funcţiei tiroidiene – hipotiroidia – poate duce la scăderea hormonilor tiroidieni, ceea ce atrage dupa sine o "lenevire" a întregului metabolism, a funcţiei majorităţii organelor din corp, inclusiv a creierului. Pacientul resimte o obosealaă inexplicabila, îi este dificil chiar să se ridice pentru a-şi lua o cană cu apă, activităţile fizice devin dificile etc.
2. Modificări ale memoriei şi stării psihice
Un hipotiroidian devine depresiv, gândeşte greu, uită şi îşi aminteşte cu dificultate o anumită informaţie, practic funcţiile creierului "se lenevesc". În cazul unui hipertiroidian funcţiile creierului sunt "mai agere", pacientul tinde spre euforie, dar trece repede de la o idee la alta, uită ce a vorbit acum 5 secunde, are mintea ageră şi nestatornică. Doarme mai puţin şi este hiperactiv.
3. Modificări ale funcţiei sexuale şi ale menstruaţiei
Modificările funcţiei sexuale atât la bărbat cât şi la femeie se pot datora şi unor afecţiuni tiroidiene: tulburarea libidoului, a erecţiei, infertilitate. De asemenea tulburările menstruale la femeie pot avea ca substrat o patologie tiroidiană.
4. Senzaţie de sufocare şi palpitaţii
Palpitaţiile pot fi însoţite adesea de senzaţia de sufocare. Persoana afectată simte bătăile inimii ca fiind puternice, rapide şi totodată prezinta o "sete de aer".
Aceste manifestări pot să apara în mai multe patologii, printre care şi cea de hipertiroidie sau cancer tiroidian cu manifestări hipertiroidiene – exces de hormoni tiroidieni.
Efectele hipertiroidiei pot fi foarte grave într-o criza, cu aritmie cardiacă, fibrilaţie atrială care răspunde greu la tratament şi poate culmina cu deceseul.
5. Modificări la nivelul pielii
Dacă pielea devine mai aspră, se îngroaşă, este mată, lipsită de vitalitate, uscată şi rece – posibil o hipotiroidie; Dacă pielea devine umedă, subţire, moale, fină la atingere ("ca de bebeluş"), caldă – posibil hipertiroidie
6. Tulburări digestive
Constipaţia severă este asociată în mod frecvent cu hipotiroidismul, iar diareea şi sindromul colonului iritabil sunt specifice hipertiroidismului.
7. Dureri musculare şi articulare
Senzaţiile de durere la nivelul muşchilor şi al articulaţiilor şi senzaţia de slăbiciune a braţelor pot fi indicii ale proastei funcţionări a glandei tiroide.
8. Hipertensiune
Atât hipotiroidismul cât şi hipertiroidismul cauzează creşterea tensiunii arteriale. Potrivit estimărilor, persoanele cu hipotiroidism au un risc de hipertensiune de 2-3 ori mai mare.
9. Modificări ale temperaturii corpului
Tulburările glandei tiroide pot afecta abilitatea de a regla temperatura corpului. Persoanelor care suferă de hipotiroidism le va fi mai frig decât în mod normal. Hipertiroidismul are efectul opus, cauzând transpiraţia excesivă.
10. Îngroşarea vocii
Este posibil ca pacientul în cauză să nu sesizese modificarea vocii, dar cei din jur pot observa această schimbare. Dacă vocea se modifică, în special prin îngroşarea timbrului vocal, foarte probabil este vorba de o hipotiroidie. De asemenea subţierea vocii, uşor de observat mai ales în cazul unui bărbat, poate sugera tot o patologie tiroidiană – hipertiroidie – dar şi altă boală endocrină sau locală, la nivelul laringelui.
11. Schimbarea brusă a greutăţii
Unul dintre cele mai comune simptome care sugerează o problemă a glandei tiroide este schimbarea bruscă a greutăţii. Crşsterea în greutate indică un nivel scăzut al hormonilor glandei tiroide, ceea ce se numeşte hipotiroidism. La polul opus, dacă tiroida produce mai mulţi hormoni decât are nevoie corpul se va observa o scădere bruscă în greutate, ceea ce se numeşte hipertiroidism.
12. Căderea excesivă a părului
Căderea părului poate fi fiziologică în diverse cazuri cum ar fi stres, schimbarea anotimpului, schimbarea dietei, sport intens, folosirea excesivă a produselor de îngrijire a părului şi coafare etc.
Însă dacă aceasta cădere a părului durează peste două săptămâni, continuă să apară şi la încetarea folosirii produselor cosmetice pentru păr – trebuie să consultaţi medicul dermatolog. Puteţi avea o infecţie a scalpului, un deficit de vitamina D sau feritină (scad depozitele de fier sau sunteţi anemic), suferiţi de o infecţie sau aveţi o afecţiune endocrină (tiroidă, ovar).
Sunt recomandate analizele pentru depistarea patologieiilor de mai sus, inclusiv a anticorpilor antitiroiperoxidaza (ATPO) pentru o posibila tiroidita autoimuna.
13. Disconfort şi modificări anatomice la nivelul gatului
Dacă aveţi senzaţia că gâtul se umflă sau observaţi chiar modifiăari anatomice la acest nivel (guşă), însoţită de schimbări ale vocii solicitaţi un control medical de urgenţă.
Tratarea hipotiroidismului
Dacă sunteţi diagnosticat cu hipotiroidism, doctorul dumneavostră vă va prescrie hormoni sub formă de pastile, iar îmbunătăţirea stării de sănătate se va observa în câteva săptămâni. Majoritatea persoanelor care suferă de hipotiroidism vor fi nevoite să ia hormoni pentru tot restul vieţii.
Tratarea hipertiroidismului
Cel mai comun tratament pentru hipertiroidism este administrarea medicamentelor antitiroidiene, care au scopul de a reduce cantitatea de hormoni produsă de glanda tiroidă.
Intervenţia chirurgicală pentru tulburările tiroidiene
Eliminarea glandei tiroide poate vindeca hipertiroidismul, dar procedura este recomandată doar daca medicamentele nu funcţionează sau în cazul în care pacientul prezintă o guşă mare. Chirurgia poate fi recomandată şi în cazul pacienţilor care prezintă noduli tiroidieni. Odată ce tiroida este eliminată, cei mai mulţi pacienţi necesită suplimente zilnice de hormoni tiroidieni pentru a evita dezvoltarea hipotiroidismului.
Cancerul tiroidian
Cancerul tiroidian este rar întâlnit şi este printre cele mai puţin periculoase tipuri de cancer. Principalul simptom este un nodul sau umflarea gâtului. Doar 5% din nodulii tiroidieni se dovedesc a fi canceroşi.
doctorulzilei.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”
„Realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava face parte din programul nostru local de guvernare, care va lega municipiul Botoșani de aeroportul de la Salcea, distanță care se va parcurge &ic...
Preotul Ioan Manoliu a fost depus astăzi la biserica „Sf. Gheorghe” din Drăgușeni!
Preotul Ioan Manoliu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni, care a trecut la cele veșnice la începutul acestei săptămâni, a fost depus la biserica în...
Angajatorii din domeniul transportului rutier, verificați de ITM Botoșani: Ce nereguli au descoperit inspectorii!
Campania de verificare s-a desfășurat în perioada 14.11 – 22.11.2024. In cadrul acestei campanii s-a urmărit verificarea angajatorilor care desfășoară activitate în domeniul...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.76 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici