13 Noiembrie – Ziua Informarii Preventive

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că fiecare zi de marţi, 13, este declarată Ziua Informării Preventive şi reprezintă o oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv.

Informarea preventivă este o activitate preventivă planificată, organizată şi desfăşurată în scopul gestionării riscurilor şi una dintre activităţile principale de exercitare a autorităţii de stat în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă.

Aceasta este coordonată la nivel naţional de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, autoritatea naţională în domeniu.

Informarea preventivă constă în ansamblul de acţiuni şi măsuri prin care se asigură:

a) conştientizarea cetăţenilor privind riscurile la care s-ar putea expune la un anumit moment şi într-un anumit loc, precum şi măsurile de protecţie şi comportamentul pe care ar trebui să le adopte în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;

b) educarea cetăţenilor privind modul de alarmare şi informare permanentă a lor în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Informarea preventivă constituie una din funcţiile de sprijin pe care le îndeplinesc, la nivel naţional, ministerele şi celelalte organe centrale şi unele organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Ea se desfăşoară la nivel local de către autorităţile publice locale, voluntari din rândul instituţiilor de învăţământ, medicale, mass-media, specialiştilor în probleme de mediu, ape, păduri, industrie chimică sau organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

În ziua de 13 noiembrie 2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani va organiza un punct de informare preventivă în localitatea Lunca, unde cetăţenii se vor putea informa asupra riscurilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă la nivelul localităţii, măsurilor de prevenire a manifestării acestora şi modului de protecţie şi comportare în cazul în care situaţiile de urgenţă s-au produs.

Împreună cu reprezentanţii E-ON Moldova, parteneri în cadrul campaniei Naţionale F.O.C. – Flăcările Omoară Copii, vor prezenta la Şcoala Gimnazială Lunca o lecţie de informare preventivă menită a promova această campanie şi a populariza regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti în scopul reducerii numărului de victime copii în urma incendiilor.

Activităţile se vor încheia cu prezentarea autospecialei şi tehnicii de intervenţie din dotarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Lunca, a modului de lucru cu acestea şi cu un exerciţiu de intervenţie şi stingere a unui incendiu.

La Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi va fi Ziua Porţilor Deschise unde persoanele interesate vor putea admira tehnica de intervenţie din dotarea subunităţilor de pompieri, vor putea afla care sunt situaţiile când se intervine cu aceasta, precum şi care sunt principalele riscuri care pot genera situaţii de urgenţă la nivelul Judeţului Botoşani, măsurile de prevenire a manifestării acestora şi modul de protecţie şi comportare în cazul în care situaţiile de urgenţă s-au produs. Vor fi distribuite pliante, afişe şi flyere.

Tot cu ocazia Zilei Informării Preventive, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat concursul de fotografie & desen Cea mai simpatică pisică neagră, care poate fi accesat pe adresa http://www.facebook.com/informarepreventiva. Fotografiile şi desenele pot fi trimise pe adresa informarepreventivă@yahoo.com, iar cele care vor aduna cele mai multe aprecieri (Like-uri) vor fi premiate cu sprijinul E-ON.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dorohoiul, în sărbătoare! Trei zile de evenimente, tradiție, folclor și muzică: Programul manifestărilor!

astăzi, 08:45

În perioada 28–30 august 2026, municipiul Dorohoi va găzdui o serie de manifestări cultural-artistice reunite sub genericul „Dorohoiul, în sărbătoare!”, eveniment car...

Trei hectare de vegetație uscată pârjolite de flăcări la Vorniceni!

astăzi, 08:17

Două incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Mănăstirea Doamnei și Vorniceni. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flă...

Andrei Dumiter „a explodat”, după FCSB - FC Botoșani 3-2: „Ironii. Așa este țara”

astăzi, 07:58

FC Botoșani a pierdut in extremis pe Arcul de Triumf, scor 2-3, cu FCSB în cadrul etapei a 5-a din SuperLigă. Pentru bucureșteni au marcat Joao Paulo (minutul 10) și Daniel Bîrligea...