12.000 de lei: Atât valorează viaţa botoșăneanului strivit de lemnele căzute dintr-un tir!

Botoșăneanul în vârstă de 24 de ani a murit pentru că s-a aflat la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit, în faţa unui colos scăpat de sub control!
 
Operatorul de transport de care aparţine autotrenul implicat în tragicul accident de marţi dimineaţă de pe DN 17,  între loalitățile sucevene Stroieşti şi Ilişeşti, în urma căruia un botoțănean în vârstă de 24 de ani a decedat în condiţii cumplite, strivit de lemnele căzute din vehiculul greu, a fost sancţionat cu o amendă de 12.000 de lei.

Sancţiunea a fost aplicată pentru deficienţe la fixarea încărcăturii din lemn. Aceasta ar fi fost o cauză secundară a producerii accidentului, prima fiind viteza neadaptată în curbă de şoferul autotrenului, relatează Monitorul de Suceava
 
Vasile Ţugui, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu, judeţul  Botoşani, conducea o autoutilitară Mercedes pe direcţia Suceava – Ilişeşti.
 
Din sensul opus venea un autotren încărcat cu lemn, condus de Alexandru Rusu, în vârstă de 34 de ani, din comuna Dorna Arini.
 
La intrarea în zona serpentinelor, dinspre Ilişeşti, într-o curbă, unde limita de viteză este de 50 de kilometri la oră, şoferul autovehiculului greu a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Acesta a frânat, autotrenul a intrat în balans, iar de aici încolo tragedia nu a mai putut fi evitată.
 
Autotrenul marca MAN s-a înclinat foarte puternic spre stânga, elementele de prindere au cedat, iar lemnele s-au prăbuşit peste maşina condusă din sens opus de tânărul de 24 de ani.
 
Lemnele s-a înfipt în partea din faţă a maşinii şi au intrat prin parbriz în cabină. Tânărul de la volan a murit pe loc, în timp ce colegul său de serviciu, tot din Botoșani, aflat în dreapta, a scăpat cu viaţă, dar a ajuns la spital în stre gravă.
 
Ce au constatat inspectorii ISCTR
 
În paralel cu poliţiştii rutieri, un echipaj de la Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) a demarat o anchetă privind condiţiile în care se făcea transportul de material lemnos.

"După primele cercetări efectuate de către inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, cât şi de organele de cercetare, constatare şi intervenţie de la faţa locului s-a constatat că şoferul autovehiculului greu nu a adaptat viteza la abordarea curbei. Din cauza arimării (n.r. aranjarea, fixarea unei încărcături) necorespunzătoare a mărfii transportate s-a produs deplasarea acesteia, urmată de ruperea racoanţelor semiremorcii specializate transportului de material lemnos. Pentru arimarea necorespunzătoare a mărfii operatorul a fost sancţionat contravenţional conform  articolului 4, punctul 29 din HG 69/2012", se arată în răspunsul semnat de inspectorul de stat Gabriel Adrian Ştefănescu.
 
Amenda prevăzută pentru această abatere este cuprinsă între 8.000 şi 12.000 de lei şi din informaţiile pe care le avem de la inspectorii ISCTR în acest caz s-a mers pe sancţiunea maximă.
 
Măsura de sancţionare a fost luată faţă de operatorul de transport SC Gospodărire Orăşenească Vatra Dornei SRL.
 
De precizat că răspunderea penală îl vizează exclusiv pe şoferul autotrenului, care va fi cercetat pentru infracţiunea de ucidere din culpă.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - Primarii au scos utilajele pe teren după ploile torențiale de noaptea trecută!

astăzi, 15:50

În urma avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale și a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza comunei Albești, echipele de intervenție a...

De la Hudești la Massachusetts Institute of Technology: Denis a absolvit una dintre cele mai prestigioase universități din lume!

astăzi, 15:17

Denis Bogdan Siminiuc, astăzi în vârstă de 22 de ani, a făcut primii pași spre performanță la Școala Gimnazială Hudești, unde s-a remarcat încă din clasele gimnaziale prin ...

Competiția de fotbal „Cupa Satelor Coțușca” și-a desemnat câștigătorii! – FOTO, VIDEO

astăzi, 14:30

Trei tineri pasionați de fotbal au reușit să creeze un adevărat eveniment sportiv, demonstrând că ambiția, seriozitatea și perseverența nu au vârstă și că, mai presus de toate, ...

-->