120 km/h! Impact final! Masina in care a murit fostul stelist Maicon avea doar 3 stele la siguranta - FOTO

Atacantul brazilian, care în urmă cu 3 ani juca în Ghencea, a murit după ce, din cauza vitezei şi a carosabilului acoperit cu gheaţă, a intrat pe contrasens şi a izbit frontal o altă maşină.

Maicon conducea cu viteză maşina sa, Hyundai Elantra, pe străzile din Doneţk, iar în jurul orei 4:00 dimineaţa, a intrat pe contrasens şi a izbit violent o maşină. După impact, maşina lui a fost aruncată violent într-un stîlp, scrie Gazeta Sporturilor.

Vitezometrul maşinii lui Maicon a rămas blocat la 120 de km/h în condiţiile în care carosabilul era acoperit cu o pojghiţă de gheaţă. Ambulanţa a ajuns în mai puţin de 5 minute, însă Maicon n-a mai putut fi salvat, decedînd chiar în faţa spitalului Kalinin din centrul oraşului. Maicon tocmai revenise în lotul lui Şahtior după împrumutul la Iliciveţ Mariupol şi ieri la prînz avea programat un antrenament sub comanda lui Mircea Lucescu.



Maşina lui, Hyundai Elantra: doar 3 stele la siguranţă

Maşina pe care o conducea Maicon era Hyundai Elantra. Testul de siguranţă Euro NCAP pentru acest model a fost efectual ultima dată în 2009 şi a primit 3 stele din 5.

"Airbagul şi centura de siguranţă nu protejează în mod adecvat conducătorul auto, cel mai rău fiind afectaţi genunchii. Airbagul s-a deschis, dar capul şoferului şi pieptul acestui s-au lovit de volan. Aceste rezultate au indicat un grad ridicat de risc în timpul unui impact frontal, fapt ce ar produce accidentări grave şoferului, în funcţie de gravitatea accidentului" a fost concluzia testelor.

Rezultatul: impact frontal, şofer mort

Maicon n-a putut fi salvat, murind în timp ce era dus spre spital. S-a constatat că a avut răni multiple la cap, dar şi o puternică hemoragie internă.

20 de mii de euro e preţul mediu de achiziţie pentru o maşină Hyundai Elantra.



Cealaltă maşină, Skoda Superb: 5 stele

Maşina în care a intrat Maicon a fost o Skoda Superb. Testul Euro NCAP i-a acordat 5 stele din 5 pentru siguranţă la impact frontal. "Compartimentul pentru pasageri a rămas stabil în timpul impactului, a indicat o protecţie foarte bună" a fost concluzia testului.

Rezultatul: impact frontal, şoferul a scăpat

Cel care se afla la volan în maşina în care a intrat Maicon, Eugen Tcaciuk, a scăpat cu viaţă. "Simt dureri mari în tot corpul. Am avut mare noroc cu airbagurile, care mi-au salvat viaţa. Mergeam liniştit pe banda mea, cînd mi-a intrat direct în faţă. N-am mai avut timp deloc să reacţionez", a declarat el după ce a ajuns la spital.

35 de mii de euro e preţul mediu de achiziţie pentru o maşină Skoda Superb.



sursa: gsp.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...