107 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută

Săptămâna trecută, respectiv în perioada 3-9 august a.c., pompierii botoșăneni au avut 107 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor material, dintre care 15 pentru stingerea unor incendii izbucnite în județ, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Pompierii au acordat primul ajutor calificat pentru un număr de 72 persoane, dar au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii a trei accidente rutiere, asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane, precum și în alte situații de urgență: deblocare uși,  degajare arbori și transport persoane supraponderale din apartamentele proprietate, la ambulanță.

 

„Cele 15 incendii s-au produs pe raza localităților Dorohoi, Gorbănești, Șendriceni, Cătămărăști Deal (comuna Mihai Eminescu), Ștefănești, Botoșani, Orășeni Vale (comuna Curtești), Corlăteni, Buceea, Broscăuți, Dragalina (comuna Cristinești) și Ripiceni. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, fumat în locuri nepermise, scurtcircuit electric și autoaprindere”, spune ofițerul Dorina Lupu, purtător de cuvânt al IJSU Botoșani.

Potrivit acesteia, pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 177 pompieri militari și voluntari, dar și elevi și studenți aflați în pactică.

Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 800.000 de lei. În schimb, s-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 1. 000.000 de lei.   

„În perioada analizată, Inspecția de Prevenire a efectuat 17 controale pentru verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de alertă, dar și pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și a prevederilor legale referitoare la prevenirea situațiilor de urgență au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale din care șase amenzi în cuantum de  2.600 lei”, a mai precizat Dorina Lupu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...