Trimis la pușcărie după ce a snopit în bătaie un tânăr!

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din satul Libertatea, comuna Călărași, a fost condamant de magistrații Tribunalului Botoșani după ce fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani sub acuzația de tentativă de omor.

Cătălin M. a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare cu executare, după ce instanța a decis reâncadrarea juridică a faptei. Întrucât mai avea o condamanare de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a fost judecat pentru furt, cele două pedepse au fost cumulate, astfel că bărbatul a primit 4 ani și opt luni de detenție. Decizia nu este însă definitivă.

Agresiunea a avut loc în luna aprilie. Cătălin M. l-a lovit cu o bâtă și cu pumnii pe un tânăr de 22 de ani. Victima a fost găsită pe drum de trecători, iar din cauza leziunilor suferite în urma bătăii a fost trimis la Iași. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...