Legea insolventei persoanelor fizice ar putea fi votata de deputati pana la Paste

Legea falimentului personal ar putea fi votata in urmatoarele doua saptamani sau cel tarziu pana la Paste, de catre plenul Camerei Deputatilor, acesta fiind for decizional, mentioneaza Mediafax.

"Ma astept ca maine (n..r. marti) sa intre dezbaterile pe fond pe amendamentele introduse de mine, insemnand reglementarea procedurii administrative pe plan de rambursare in afara instantelor si in fata unei comisii, asa cum s-a hotarat acum trei saptamani, si ma astept ca in maximum doua saptamani, oricum pana in Pasti, s-o avem votata de Camera Deputatilor", a declarat luni deputatul Ana Birchall, citata de Mediafax.

Important! Pe agenda de lucru de astazi a Comisiei Juridice din Camera Deputatilor este inscris proiectul de lege privind insolventa persoanelor fizice pentru care trebuie intocmit un raport.

"Daca un debitor de buna credinta are un necaz financiar, in loc sa fie executat silit sau in loc sa stea sa i se adune dobanda la dobanda, penalitate la penalitate, cum este in cazul unui credit sau orice alta datorie, proiectul propune un plan de rambursare pe cinci ani plus inca un an, daca doreste prelungirea planului de rambursare, perioada in care isi achita datoria asa cum considera ca poate sa si-o plateasca, este un mare ajutor de a stopa o executare silita", a precizat Birchall, conform Mediafax.

De asemenea, pentru debitorii bancari proiectul prevede o reglementare speciala potrivit careia in perioada dupa declararea insolventei banca nu poate executa silit garantia, astfel ca nu se mai acumuleaza penalitati aplicate la penalitati.

Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) apreciaza ca perioada de 60 de zile de la aprobarea legii pana la intrarea in vigoare a acesteia este prea scurta, solicitand un termen de 180 de zile cel putin (6 luni) pentru a se adapta infrastructura si pentru formarea profesionala a practicienilor in insolventa persoanelor fizice, mentioneaza agentia de presa.

Insolventa persoanelor fizice, aprobata tacit de senatori la finalul anului trecut

Proiectul de lege privind insolventa persoanelor fizice a fost adoptat tacit de Senat in decembrie anul trecut. De asemenea, Executivul a avizat favorabil, in octombrie 2014, proiectul de act normativ initiat de deputatul Ana Birchall.

Aceasta a explicat recent ca principalele avantaje pe care proiectul de lege le aduce sunt urmatoarele:

-daca sunt executari silite incepute, acestea se suspenda odata cu declansarea procedurii de insolventa pentru persoanele fizice;
-se stopeaza acumularea de dobanzi si penalitati pentru intarzierea la plata;
-sunt protejate persoanele fizice, debitori de buna credinta;
-toate creantele devin lichide si exigibile;
-toate actele unilaterale ale debitorului (imputerniciri/mandate acordate) nu mai produc efecte;
-se asigura un echilibru intre interesele debitorilor, persoane fizice, si cele ale creditorilor.

Proiectul de act normativ (in forma adoptata de Senat) ar urma sa se aplice persoanelor fizice care:

-au domiciliul permanent in Romania;
-bunurile sau sursa veniturilor se regasesc in Romania;
-nu actioneaza ca si persoane fizice autorizate la momentul solicitarii de declansare a procedurii de insolventa;
-nu au nicio datorie care rezulta din activitati comerciale desfasurate in nume propriu.

Vasile Godinca-Herlea, asociat coordonator Casa de Insolventa Transilvania (CITR), considera ca prezentul proiect este, in acest stadiu, deficitar si contine mecanisme care necesita o definire si o conturare mai atenta.

"Insolventa persoanei fizice pare a reprezenta un avantaj legislativ pentru cel care intra sub protectia ei, datorita suspendarii executarilor silite asupra bunurilor acestuia si suspendarii acumularii de datorii. Acest proiect legislativ este insa insuficient dezvoltat, si risca sa cauzeze dificultati partilor implicate in procedura", a declarat recent Vasile Godinca-Herlea pentru AvocatNet.ro. Citeste mai departe

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FOTO&VIDEO Ziua Europeană a Limbilor, celebrată prin creativitate și dialog la Liceul Teoretic „Dr. M. Ciucă” din Săveni!

astăzi, 17:21

Diversitatea limbilor vorbite în Europa și bucuria de a descoperi noi culturi au fost aduse în prim-plan, și în acest an, la Liceul Teoretic „Dr. M. Ciucă” din Săveni...

Noaptea Albă a Galeriilor 2026 ajunge la Botoșani!

astăzi, 15:04

De la arta naivă la fotografie, de la pictură și grafică la sculptură, instalație și literatură, NAG Botoșani propune un traseu prin spațiile în care arta se produce, se păstrează ș...

Decizie DEFINITIVĂ: Botoșăneanul care și-a omorât iubita însărcinată își petrece restul vieții în închisoare!

astăzi, 14:01

Judecătorii Curții de Apel Iași au pronunțat, la 24 septembrie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei de la Scobinți, respingând apelul formulat de botoșăneaul de 45 d...