Încă o încercare! Pensii speciale pentru diplomați și funcționarii parlamentari
Stiri Botosani Friday, 10 April 2015 ActualitatePotrivit propunerii legislative privind pensiile speciale pentru diplomați - semnate printre alții de Marian Neacșu (PSD), Florin Iordache (PSD), Carmen Moldovan (PSD) și Kerekes Karoly (UDMR) - aceștia ar putea primi o pensie de serviciu de 80% din media veniturilor salariale nete din ultimele 12 luni de activitate. Vor beneficia de această pensie toți cei care au activat minimum 18 ani în diplomație sau în comerțul exterior. În plus, de acest drept vor avea parte și urmașii titularului, "în condițiile privind legislația privind sistemul public de pensii", scrie Evenimentul Zilei. Autorii proiectului susțin că, prin inițiativa lor, se elimină discriminarea dintre diplomați și magistrați, care beneficiază de pensii speciale. "Diplomații sunt supuși la un grad de risc mult mai înalt, dur și periculos, iar un tratament diferit față de celelalte categorii socio-profesionale speciale înseamnă realmente o discriminare, cu efect demobilizator", se arată în expunerea de motive la acest proiect. Inițiatorii nu precizează însă aproximativ câte persoane vor beneficia de astfel de pensii și nici care va fi efortul bugetar.
Urgență pentru angajații Parlamentului
Același grup dorește ca și funcționarii parlamentari să primească pensii speciale, în cuantum de 80% din media veniturilor salariale brute din ultimele 12 luni. Potrivit expunerii de motive la acest proiect, este nevoie de o astfel de măsură pentru că, altfel, și funcționarii parlamentari ar fi discriminați. Până în 2010, și aceștia beneficiau de pensii speciale, dar guvernul Boc le-a desființat. În consecință, funcționarii parlamentari au dat statul în judecată. O parte din instanțe le-a dat dreptate, iar hotărârile judecătorești au fost puse în executare, în timp ce alte instanțe au respins contestațiile.
Drepturi și pentru militari
Unul dintre inițiatorii proiectelor, deputatul PSD Florin Iordache, susține că beneficiarii vor fi circa 600 de foști diplomați și aproximativ 2-300 de funcționari parlamentari. El a spus că nu știe care ar fi efectele asupra bugetului. Iordache a precizat că, în acest moment, există pe traseul legislativ un proiect de lege prin care și militarii ar beneficia din nou de pensii speciale. Și aceștia și-au pierdut pensiile speciale în 2010, în perioada crizei economice. De acest proiect ar beneficia circa 26 500 militari în rezervă/retragere, mai scrie sursa citată.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...
Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”
Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...
Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!
La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.61 secunde