Funcționarii din Primărie, scoşi la deszăpezire

Primarul Ovidiu Portariuc a hotărât, vineri, ca toți funcționarii din Primărie să iasă din birouri pentru a deszăpezi zonele din jurul celor patru sedii ale instituției: sediul Primăriei Municipiului Botoşani, sediul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, sediul de la Casa Cărţii şi sediul Incubatorul de afaceri.

Aceştia au deszăpezit şi în următoarele zone: Biserica Cuvioasa Parascheva- de pe pietonalul Unirii, până la scena amplasată pentru târgul de iarnă, parcul de lângă Primărie, parcările din faţa şi spatele instituţiei şi în zona Teatrului Mihai Eminescu.




Primarul a dorit ca prin această acțiune să dea un exemplu de conduită civică pentru toate celelalte instituții publice și societăți comerciale din municipiul Botoșani. Dacă însă acestea nu se vor conforma, Primăria anunță sancționarea cu amendă a persoanelor juridice care nu deszăpezesc perimetrele din jurul propriilor sedii.

“Cred că fiecare trebuie să aibă grijă de locul în care lucrează sau în care locuiește. E vorba de respect și de bun simț. E ca și cum ți-ai face curățenie în propria ta casă. Am dorit ca funcționarii din Primărie să dea un exemplu tuturor instituțiilor și firmelor private de la noi din oraș. Sper ca gestul nostru să fie înțeles pentru că altfel vom trece și la sancțiuni. Nu e normal ca Primăria să plătească deszăpezirea de pe trotuarele din fața unor instituții sau societăți comerciale", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...