Functionarii care lucreaza cu fonduri UE nu mai primesc sporul de 75%

Functionarii din ministerul Agriculturii, atat de la nivel central, cat si local, precum si cei ai ministerului de Finante care au atributii in gestionarea fondurilor europene nu vor mai beneficia de sporul de 75%.

Acesta este decizia de astazi a senatorilor, care au admis o cerere de reexaminare a presedintelui Basescu, arata NewsIn.

Presedintele Basescu a cerut in luna octombrie 2008 Parlamentului adoptarea unei ordonante de urgenta a Guvernului Tariceanu, prin care sa nu se mai acorde sporul de 75% din salariu pentru functionarii din cele doua ministere care asigura asistenta in vederea atragerii fondurilor europene.

Sporurile pentru unii functionari din ministerul Agriculturii si ai Finantelor fusesera acordate in 2006, insa in 2008 Parlamentul nu a fost de acord cu eliminarea acestora propusa de Tariceanu si a respins ordonanta care abroga articolul referitor la acordarea beneficiilor respective.

In cererea de reexaminare, Basescu recomanda aprobarea ordonantei si eliminarea sporurilor motivand ca, intrucat doar anumite structuri beneficiaza de respectiva majorare salariala, se creeaza o discriminare fata de personalul din celelalte ministere care, desi lucreaza cu fonduri UE, nu primeste sumele respective.

Comisia pentru Buget a dat raport favorabil cererii presedintelui, iar in plen cererea de reexaminare a presedintelui a fost adoptata cu 71 de voturi pentru, 10 impotriva si trei abtineri.

Legea, ce are caracter ordinar, merge la Camera Deputatilor de competenta decizionala.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...