Marcel Capraru, conferentiar la Facultatea de Litere, si presedinte al Asociatiei Alternative Pedagogice, sustine o reformare a sistemului educational, dar si al modului in care privim cresterea si dezvoltarea copilului.
E nevoie de autoritate in relatia parinte-copil?
Copilul vine pe lume intr-un mediu construit pentru nevoile adultilor, total nepotrivite nevoilor de crestere a copilului. Intrucat copilul are numeroase tendinte care fac posibila cresterea, tendinta de explorare a mediului, de utilizare a mainii pentru a manevra toate obiectele din mediu, care pot fi periculoase sau se pot strica, adultul e nevoit sa intervina si sa-l opreasca prin propria autoritate, sa-i spuna nu face asta, nu face aia, nu asta, nu aia. Efectul: energiile cresterii, energiile vietii deviaza de la cursul lor normal, se separa si se revarsa, copilul devine incapatanat, capricios, rebel – daca are un potential puternic, sau plangacios, timid, retras, super-atasat de altii – daca e o fire slaba.
Daca parintii ar cunoaste si ar observa legile acestor energii si, pe baza acestei cunoasteri ar alcatui un mediu care sa raspunda nevoilor copilului, toate aceste caracteristici ar disparea si n-ar mai fi nevoie de ceea ce se numeste autoritate parinteasca.
Numarul cazurilor de violenta scolara a crescut in ultimii ani, performantele au scazut. Unde credeti ca greseste sistemul educational? Si care credeti ca sunt cauzele?
Sistemul nu greseste. El incearca sa faca ceea ce a fost proiectat sa produca inca de la aparitia invatamantului de masa obligatoriu: resursa umana instruita (pentru a fi valorificata si folosita de catre corporatii) si cetateni dependenti si obedienti pentru a fi usor manipulati. De fapt, pot spune ca sistemul educational este, in mod fundamental, gresit. La temelia lui stau doua modele care nu se potrivesc naturii umane.
Primul este modelul scolii ca fabrica, deoarece invatamantul public de masa s-a nascut odata cu revolutia industriala, cu epoca eficientei in productie, iar scoala a fost, in mod constient, modelata pe principiile managementului industrial, copiii fiind considerati o materie prima care urmeaza a fi procesata, prelucrata in scoala, sub autoritatea statului, cu ajutorul unui instrument stabilit de catre stat – curriculumul – pentru a produce tipul uman descris mai sus.
Cel de-al doilea model se refera la conceptia ca mintea copilului este un vas gol, o tabula rasa, o coala de hartie alba, vas care urmeaza a fi umplut cu cunostinte de catre profesori, conceptie dominanta la inceputurile invatamantului de masa, atribuita filosofului britanic din secolul al XVII-lea, John Locke, conceptie care a dat nastere psihologiei behavioriste cu ideea ei centrala ca, prin asocieri, repetari si intariri pozitive sau negative (recompense si pedepse) se pot obtine comportamentele dorite.
Ei, bine, copiii nu sunt nici materie prima, lemn, metal, piatra, care sa se lase modelata dupa cum vrea statul, iar mintea lor nu e un recipient gol. Personalitatea si mintea umana sunt elemente vii, organice care cresc si se dezvolta dinlauntru in afara, dupa legi proprii, nu sunt construite din afara, prin asamblare, cum sunt construite produsele industriale. Nimeni nu poate construi din bucati nici macar corpul unui copil, daramite mintea si sufletul!
Prin urmare, programa si programul statului, sistemul educational cu structurile sale impuse sunt obstacole in calea dezvoltarii naturale, iar atunci cind intampina stavile, baraje, energiile vietii isi ies din albie, deviaza de la cursul normal, nu se mai pot controla, se revarsa fara scop, inunda. Actele de violenta sunt o reactie la aceste oprelisti, sunt o agitatie, o dereglare interiora, si o revarsare haotica in afara. Raul nu se mai poate controla, si loveste in stanga si-n dreapta. Orice om devine agresiv cind resimte actiunile celorlalti ca o reprimare.
Elevii au constatat ca scoala nu mai e depozitarul unic al informatiei, ca informatiile vehiculate prin scoala sunt depasite moral, ca cerintele niciunui un loc de munca nu se mai potrivesc cu ce le spune scoala etc. si devin din ce in ce mai indiferenti, avand altceva de facut. Mai mult, rolul ascuns al scolii, acela de indobitocire, de divizare, de demoralizare a maselor pentru a fi manageriate stiintific si de discreditare a celor nonconformisti (scoala ii discrediteaza prin umilire, candva, celor neascultatori li se lipeau urechi de magar) a fost suplinit de televiziuni aflate, de obicei, in mana claselor dominante.
Sunt de vina profesorii? Elevii? Unde gresesc parintii?
Elevii nu pot fi de vina deoarece ei sunt obligati sa se supuna sistemului. Nu au posibilitatea sa faca o scoala asa cum vor ei si, interesant, nici nu stiu cum vor. Ei doar resimt oprimarea, resimt ca ceva nu e in regula. De asemenea, profesorii si parintii, desi critica din ce in ce mai dur sistemul, nu pot fi blamati pentru ca toti au intentii bune, dar si interese proprii in sistem: profesorii au un loc de munca, parintii au un loc unde sa-si lase copiii cand sunt mici si sa scape de ei cand sunt mai mari.
Eforturile si contributiile unora sau altora dintre profesori sunt eclipsate si infrante de logica abstracta a institutiei scolare care e dirijata de un clopotel, nicidecum de legile mintii si sufletului uman.
Vina, daca vreti, e ascunsa in spatele unor prejudecati uriase ale adultilor fata de copii. Adultul se ia pe sine drept creatorul copilului, cand, in fapt, copilul este cel care, prin munca lui, construieste adultul. Si tot copilul este cel care reinnoieste lumea in permanenta, intrucat nimeni nu s-a nascut adult.
Sistemul de invatamant nu se poate reforma de pe o zi pe alta. Dar ce se poate face pentru a creste calitatea educatiei pentru viitorii elevi?
Calitate, eficienta, randament, performanta, standarde. Sunt termeni folositi in economie care pot caracteriza o marfa, un produs, un gadget, nu o fiinta umana. Hai sa introducem alte criterii: independenta personala, dragostea fata de mediu, fata de semeni, fata de munca, bucuria vietii, rasul autentic, speranta, trairea in realitate, sinceritatea, autenticitatea. Cred ca, inainte de a face o reforma, trebuie sa trecem, toti adultii, printr-o indelungata psihoterapie sociala, pentru inlaturarea confuziilor mentale si curatarea crustei pietrificate care ne inveleste spiritul. Trebuie sa turnam un pic de apa vie intr-un sistem mort spiritual. Suntem formati sa marsaluim umar la umar ca nisipul de pe plaja, care, la orice mica adiere, se imprastie in toate partile. O ploaie spirituala ne-ar inteleni, ne-ar da iar radacini care sa ne tina impreuna si sa ne faca puternici. In sistemul educational sfatul meu e sa incercam sa lucram mai mult cu sufletul decat cu ratiunea rece a sistemelor moarte, pana ne obisnuim. Si atunci vom descoperi calea spre reforma.
Ar trebui ca sistemul sa se concentreze mai mult pe materiile creative sau pe cele exacte (matematica, fizica, chimie)?
Nu sistemele se concentreaza, ci oamenii. Sistemul ar trebui sa le permita elevilor sa se concentreze pe interesele, trebuintele si pasiunile lor care sunt dictate de o programa interioara a dezvoltarii, conform unui orar precis stabilit de natura. Dar logica clopotelului nu te lasa: cand te concentrezi pe frumusetea unei poezii, suna! Trecem la mate, cand te pasioneaza rezolvarea unei probleme, suna! Trecem la istorie, cand te prinde personalitatea vreunui domnitor, suna! Trebuie sa trecem la fizica. Si, uite-asa, totul iti devine indiferent, capacitatea de concentrare, nemaifiind exersata, se atrofiaza si inveti ca, in viata, nimic nu trebuie dus la bun sfarsit.
Ce pot face parintii pentru a suplini lipsa unui sistem educational coerent?
Sa se asocieze si sa-si faca altul. Sa-si scoata copiii de sub autoritatea statului care, prin scoala, le intarzie maturizarea, parintii sa actioneze ca o familie, iar familiile asociate sa actioneze ca o familie mai mare.
Sunteti in invatamantul superior de ani buni. Cu ce ar trebui sa intre tinerii in sistemul universitar dupa 12 clase de invatamant?
Sa fie independenti, sa stie ce vor, sa fie responsabili fata de ei insisi, sa traiasca in realitate, nu in inchipuiri. Experienta imi arata ca sunt mai independenti cei care au fentat cu responsabilitate scoala, in special liceul.
De unde obsesia pentru olimpici si ignorarea copiilor medii?
Corporatiile si guvernele au nevoie de sprijin in manevrarea si manipularea maselor. De aceea cauta sa creeze elite pe care sa le formeze in acest sens. Actualii olimpici vor deveni cei care vor fi scoliti la Harvard in managementul maselor, al populatiilor, la Yale in managementul resurselor umane (ce expresie absurda, "resurse umane"; resursa e ceva de care te folosesti, prin urmare exista niste supraoameni care se folosesc de oameni), devin head-hunteri, traineri, manageri, consilieri, conducatori, consultanti, coacheri, activisti etc. Fac treaba murdara a corporatiilor convinsi ca fac bine. In fapt, sunt pregatiti sa-i considere si sa-i trateze pe ceilalti drept mase, oameni inferiori, prostime. In Romania comunista, in care noi aveam cei mai mari pitici din lume, trebuia sa avem si cei mai destepti elevi din lume. Elevii erau selectati prin diverse faze ale olimpiadelor scolare, apoi pregatiti special in diverse centre sub indrumarea celor mai buni profesori, pentru a cuceri (a aduce in tara, se zice) medalii la olimpiadele internationale. Profesorii de la clasele din care proveneau olimpicii internationali erau laudati si apreciati de autoritati si de parinti, crestea mandria in fiecare copil, parinte sau cadru didactic. Per ansamblu, mandria nationala. Era – si este – un fel de capra raioasa cu coada sus.
Intr-o societate obsedata de diplome, cum ii pregatim pe cei care nu pot/vor/nu au posibilitatea sa urmeze o facultate, astfel incat sa isi poata gasi un loc de munca?
Societatea e obsedata de diplome pentru ca statul impune diplomele ca o conditie pentru un loc de munca. In fapt, nu individul uman si calitatile lui conteaza, ci diploma, certificatul, care se pot obtine pe diverse cai, uneori foarte facile: copiat, plagiat, coruptie etc. O solutie ar fi sa se renunte la diplome sau sa fie eliberate de agentii neutre de evaluare a competentelor, nici de catre scoli, nici de catre ministere. Adica, fiecare individ, pe baza propriei experiente, a propriei pregatiri sau a celei obtinute prin diverse scoli si cursuri, atunci cand considera ca si-a dezvoltat anumite competente, se poate adresa unei asemenea agentii de evaluare, care, in urma unor probe, poate sau nu certifica cunostintele, deprinderile si aptitudinile intr-un anumit domeniu. Un asemenea sistem functioneaza, de exemplu, in Noua Zeelanda.
Am citit ca sunteti sustinator al sistemului Montessori. De ce ar putea el imbunatati calitatea educatiei?
Pentru ca rezolva toate problemele sistemului actual; pentru ca are la baza programa si orarul stabilite de natura; pentru ca e validat de o experienta de aplicare de peste 100 de ani pe toate meridianele; pentru ca e validat de cele mai recente rezultate ale cercetarilor din genetica si neurostiinte; pentru ca reprezinta scoala viitorului, sau, cum a fost numita deja, Scoala 2.0; pentru ca sunt cel care a introdus acest sistem in Romania postbelica inca din 1995; pentru ca am tradus si publicat doua din operele fundamentale ale Dr. Maria Montessori: "Mintea absorbanta" si "Secretul copilariei", pentru a face cunoscuta romanilor aceasta abordare comprehensiva a dezvoltarii omului si omenirii.
Deoarece dovedeste ca nu poti obtine disciplina daca nu dai libertate, ca omul nu va fi capabil sa se autocontroleze daca e controlat si supravegheat tot timpul; deoarece contribuie la normalizarea societatii si la realizarea pacii universale; deoarece nu promite ca face genii, dar da fiecaruia posibilitatea de a se dezvolta la maximumul potentialului sau; deoarece copiii nu fac ce le place, dar le place ceea ce fac; deoarece creatorii Google, Sergy Brin si Larry Page, sau creatorul Amazon.com, Jeff Bezos, considera ca succesul lor se datoreaza scolii Montessori din copilarie. In curand voi lansa un site dedicat in intregime sistemului Montessori in Romania, unde cei interesati vor gasi si alte argumente.
Care sunt persoanele care v-au influentat cresterea si dezvoltarea intelectuala?
Mai degraba a fost cateva lucruri decat persoane. Un geam mic spart de la un dulap din clasa, pe la inceputul clasei a doua. Veneam dimineata devreme, pe intuneric, sa fiu primul, bagam mana pe geamul spart si luam o cartulie din colectia "Traista cu povesti", o citeam acasa pe nerasuflate, a doua zi o puneam la loc si luam alta. Nu stiu de ce nu le ceream invatatoarei. Poate mi-era frica sa afle ca citesc si altceva, cum si ei ii era, pe atunci, frica sa citeasca altceva decat ii indicau activistii noii epoci.
Prin clasa a treia am descoperit o valiza cu cartile lui Jules Verne in podul unui var, ramase de la taica-su, care nu s-a mai intors de la Cotul Donului. Astea mi-au influentat dezvoltarea intelectuala.
Ati schimba ceva in dezvoltarea dumneavoastra ca profesionist?
As vrea sa fiu ceva mai ordonat si sa am o vointa mai puternica.
avocatnet.ro
