Caravana cinematografică pentru nevăzători, la Botoşani

Caravana cinematografică pentru nevăzători a pornit la drum zilele acestea, aducând filme din selecţia Festivalului Naţional de Film pentru Nevăzători, primul eveniment cinematografic din România destinat persoanelor cu deficienţe de vedere, organizat în Bucureşti, în perioada 15 - 19 mai.

Caravana aduce în atenţia publicului filme apreciate din programul festivalului, titluri preamiate în festivaluri international, dar şi câteva dintre cele mai iubite pelicule româneşti apărute în ultimii ani.

În cadrul caravanei sunt proiectate filme special accesibilizate pentru persoanele cu deficienţe de vedere. La intrarea în sală, acestea vor primi câte un set de căşti, iar în pauzele dintre replicile personajelor, un narator va oferi detalii suplimentare despre cum sunt îmbrăcate personajele, despre gesturi, mimică, atmosferă sau orice informaţii care pot facilita înţelegerea intrigii. Restul spectatorilor vor urmări filmul în condiţii normale, dar oricine doreşte poate experimenta vizionarea unui film cu cască audio.

În data de 06 noiembrie 2015, ora 12.00, Caravana poposeşte la Botoşani. Proiecţiile vor avea loc la Colegiul Naţional "A.T. Laurian", str. Nicolae Iorga, nr. 19, partenerul nostru în cadrul acestui eveniment.

De la ora 12:00, spectatorii vor avea ocazia să revadă filmul "După dealuri", premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu (Cristian Mungiu) şi cea mai bună interpretare, pentru cele două actriţe din rolurile principale. Filmul spune povestea a două fete ce au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

De la ora 14:30, spectatorii vor putea să revadă filmul "Poarta Albă", inspirat din cartea Vărul Alexandru, de Adrian Oprescu. Adrian şi Ninel se numără printre deţinuţii înghesuiţi în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnaţi alături de ei se găsesc profesori, avocaţi, poeţi, filozofi, ţărani, artişti, oameni de ştiinţă. Cu toţii îşi dau seama treptat că munca forţată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre şi Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinţei organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminaţi.

Proiecţia este organizată în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Botoşani.  
 Intrarea la proiecţii este liberă.

Caravana cinematografică pentru nevăzători este un proiect organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul îşi propune să promoveze şi să faciliteze accesul la cultura cinematografică românească, să promoveze filmele cu descriere audio în rândul comunităţii şi a industriei cinematografice.

(Comunicat de presa, Asociaţia Nevăzătorilor)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A vrut să treacă granița cu o mașină radiată din circulație de doar câteva zile!

astăzi, 12:06

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat, la controlul de frontieră un ieșean la volanul unui autoturism, care figura în bazele de date ...

Un bărbat din Botoșani a fost condamnat la închisoare, după ce a condus fără permis!

astăzi, 11:48

La data de 20 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla, au identificat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Hilișeu Horia, pe nu...

Autoutilitară radiată din circulație în Germania, descoperită de către polițiștii de frontieră botoșăneni!

astăzi, 10:52

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea, pe drumurile publice, un autovehicul radiat din ...