Avertizare emisă de meteorologi!

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o avertizare meteo de intensificări ale vântului și ninsori la munte. Avertizarea este în vigoare în intervalul 29 octombrie, ora 10.00-31 octombrie, ora 23.00.

Începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (28/29 octombrie), la munte vântul se va intensifica treptat.
     
Sâmbătă, duminică şi luni, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60...80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50...60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

astăzi, 20:06

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

astăzi, 18:26

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

astăzi, 17:20

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...