Primarul Cătălin Flutur, suspectat de DNA de abuz în serviciu

După percheziţiile ce au avut loc vineri, la Primăria Botoşani, la domiciliul primarului, precum şi la Hotel Rapsodia, Cătălin Flutur a fost audiat marţi la Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit oficialului, i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în dosarul referitor la terenul pe care s-a construit mall-ul din municipiu, cercetările derulându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

"Nu sunt singurul cu această calitate, ci sunt mai multe persoane. Este vorba de un prejudiciu care este stabilit la 2 milioane de lei. Toţi cei implicaţi nu putem face prea multe comentarii, dar pot să vă spun că este vorba de o diferenţă calculată într-o redevenţă care se datora, conform contractului, pentru o organizare de şantier şi de fapt a fost calculată ca şi cum obiectivul ar fi funcţional din momentul semnării contractului. Aici e diferenţa care apare între sume. Asta ar însemna ca aceste lucruri să se extindă pentru că au mai fost contracte de concesiune în decursul anilor, din '90 încoace, în care toate organizările de şantier au fost cu o redevenţă. Una este să iei o redevenţă cât se construieşte ceva şi alta este din momentul punerii în funcţiune", a declarat primarul Cătălin Flutur.

Primarul a ţinut să sublinieze că aceste lucruri se vor lămuri în urma anchetei declanşate de procurorii anticorupţie, însă hotărârea Consiliului Local privind concesionarea terenului pe care s-a construit mall-ul a fost dată în 2006. "Nu este decizia primarului, în primul rând. Nu face parte din deciziile primarului, ci ale Consiluului Local".

Marţi, la DNA, au fost invitate la audieri mai multe persoane care au avut calitatea de consilieri locali în mandatele 2004- 2012.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mașină blocată în trafic de polițiștii botoșăneni pentru prinderea unui individ urmărit internațional!

astăzi, 16:51

Joi, 23 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani, din județul Neamț, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu în...

Drona potrivită și accesoriile care îți transformă complet experiența de zbor

astăzi, 16:39

Dacă vrei să filmezi sau să fotografiezi cu drona la o calitate superioară, diferența nu o face doar modelul ales, ci câteva lucruri pe care le poți controla chiar dinainte de primul zbor....

I-a luat foc mașina în mers în apropiere de Brehuiești, șoferul și ceilalți pasageri au coborât de urgență! (Foto)

astăzi, 14:48

Un autoturism a luat foc, în urmă cu puțin timp, în timp ce se deplasa pe Drumul European 58, în apropierea localității Brehuiești. Conducătorul auto a observat că ieșea f...