Când se folosesc anvelopele de iarnă?

Poliţia reaminteşte că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
 
De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
 
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei). În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
 
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
 
Totodată, conducătorilor de autovehicule li se recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic.
 
În condiţiile unui trafic aglomerat sau ale apariţiei blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.
 
Poliția atrage atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor poliţiştilor aflați în trafic, transmite un comunicat al Poliţiei Iaşi. 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

Thursday, 22 October 2026

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...