Scandal într-un bar din Botoșani! A fost nevoie de intervenția jandarmilor!
Stiri Botosani Tuesday, 19 July 2016 ActualitateAjunși la fața locului, au fost identificați doi bărbați în vârstă de 53 și 49 de ani, ce erau în stare de ebrietate și provocau scandal, adresau injurii personalului cât și clienților din bar.
Echipajul de jandarmi a procedat la legitimarea și sancționarea celor în cauză, fiindu-le aplicate 4 amenzi contravenționale în valoare totală de 800 de lei în conformitate cu prevederile legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Pentru a evita producerea de alte incidente de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, cei doi bărbați au fost îndrumați să părăsească localul, informează Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul IJJ Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...
Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate
Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...
Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online
Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.68 secunde