VERSURI DIN STRADĂ: Cu colindul prin străini. De Ștefania Vasile

Publicăm astăzi o altă poezie venită pe adresa de poștă electronică a redacției. “Sunt Stefania Vasile, poet,și am fost invitată de o prietenă să vă trimit câteva dintre versurile mele! Sper să vă placă! Mulțumesc, numai bine!” ne-a scris o botoșăneancă. Iată și versurile primite.

***

CU COLINDUL PRIN STRĂINI

de Ștefania Vasile

Într-un sat uitat de lume, la o casă cu pridvor

Doi bătrâni așteaptă veste să le dea copiii lor!

 

Că acum vine Crăciunul, au de toate și ar vrea

Să petreacă împreună cum se cere datina.

De când au plecat de-acasă, sărbătoare n-a mai fost...

Degeaba s-a rugat mama...și a plâns...și-a ținut post...

Satul e pustiu...pe uliți nimeni nu-i la colindat

Numai câinii urlă întruna parcă-i locul blestemat!

Telefonul îi trezește din tristețea ce-i pătrunde,

Bătrânelul îl deschide și băiatului răspunde,

Nu apucă să rostească decât două vorbe scurte

Că închide...pasămite fecioru-avea treburi multe.

Două lacrimi curg la vale pe obrazu-mbătrânit

Și cu vocea sugrumată, la bătrână i-a vorbit:

 

"Hai nevastă fă bagajul, mâine la copii plecăm,

Pune carne, ia și vinul...mergem noi să-i colindăm!

M-au sunat acum copii că nu pot veni acasă,

Nu sunt liberi...că pe-acolo nu simt sărbătoarea noastră!

Pune și șoric nevastă...să le ducem la nepoți...

Niște nuci...vreo două mere, c-o să-i colindăm pe toți!

Ia colaci și cozonacul cu stafide și cu nucă

Și slănina afumată ce atârnă de ulucă!

Hai băbuță și dă fuga, scoate brânza de la sare

Că mâine îți vezi copii, le facem surpriză mare!

Of ce chin...la bătrânețe să plecăm și noi prin lume

Poate-o reuși Crăciunul laolaltă să ne-adune!

S-a schimbat lumea, femeie, nu mai e ce-a fost odată,

De Crăciun în casa noastră era familia toată.

Aveam porțile deschise și veneau colindători

Ne cântau florile dalbe de cu seară până-n zori!

Acum toți s-au dus prin lume răspândiți cum le-a fost soarta

Nu mai vin cu colindatul pe la mama și la tata!

Au lăsat colindu-acasă, să se piardă prin bătrâni

Dar nu-i bai, că mâine-l ducem să-l cântăm la cei străini

Să vadă și ei ce-n suflet au purtat ai mei feciori

Un Crăciun și o colindă care-nseamnă Sărbători!"

***

Vă reamintim că publicația Știri.Botoșani.Ro așteaptă creațiile voastre, în versuri, pe adresa stiribotosani2000@gmail.com, în fiecare zi a săptămânii. Nu trebuie să fiți poeți consacrați, ci să vă placă să citiți și să scrieți poezie, căreia noi i-am dedicat o rubrică numită VERSURI DIN STRADĂ.

Și nu uitați: Trăim în Botoșani, oameni buni. Aceasta este capitala poeziei din România, iar acest lucru nu ni-l poate lua nimeni! (Editor șef, Tudor Carare)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MOBEX-26: Rezerviștii din Botoșani au ajuns la Bacău!

astăzi, 20:11

În aceste zile în județele Botoșani, Neamț și Suceava se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pent...

2,7 milioane de pensii calculate greşit. Statul vrea executări silite!

astăzi, 19:17

Un raport al Curţii de Conturi arată faptul că peste 2,7 milioane de pensionari ar putea avea pensiile calculate greşit. Unii pensionari e posibil să ia bani mai puţini decât li se cuvine,...

VIDEO - Recomandarea săptămânii: „3 zile în septembrie” ajunge la Cinema Unirea Botoșani!

astăzi, 18:37

O comedie romantică cu umor negru, prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rotterdam (IFFR), ”3 zile în septembrie” (r. Tudor Giurgiu), poate fi viziona...