VLAD BACAUANU
Nascut in Botosani, a fost elev al Scolii 6. Din clasa a IX-a a plecat la Bucuresti, unde in acest an a absolvit Liceul International de Informatica. Vlad Bacauanu este un tanar extrem de inteligent, bine educat, dar si cu foarte mult umor. Dincolo de toate acestea, razbate insa o modestie extraordinara, Vlad considerandu-se nu doar un tanar obisnuit, ci si un castigator… printre multi altii. Adaugam la toate acestea si bucuria cu care a raspuns invitatiei de a fi "eroul" rubricii noastre.
"Cand cineva ma intreaba de unde sunt, eu raspund cu mandrie: Din Botosani!"
Scoala 6 Botosani, Liceul International de Informatica Bucuresti si, iata, Yale University din SUA, unde te pregatesti sa pleci peste cateva zile. Esti castigatorul medaliei de aur la Olimpiada Internationala de chimie de anul acesta. Vlad, cum se vad Botosanii de acolo, din varf?
Botosaniul este orasul copilariei mele si totodata locul unde s-a nascut pasiunea mea pentru chimie. Cand ma gandesc la Botosani, ma gandesc cu recunostinta la familie si la inceputul drumului meu. In Botosani am fost pus pe picioare si, de aceea, orasul va ramane o parte inalienabila a identitatii mele. Chiar si dupa patru ani de liceu in Bucuresti, cand cineva ma intreaba de unde sunt, eu raspund cu mandrie: "Din Botosani". (In plus, ma tradeaza accentul.)
Cum este sa fii cel mai bun din lume? Dincolo de munca uriasa din spatele acestui succes incape si un pic de orgoliu, firesc, de altfel, ca ai reusit sa demonstrezi calitatea scolii romanesti de chimie?
Ca sunt cel mai bun din lume este o exagerare; la acest tip de olimpiada se acorda multe medalii, iar eu impart aurul cu inca 33 de persoane, fiind chiar ultimul dintre ele. In plus, am aratat - atentie! - ca sunt bun in ale olimpiadei de chimie, nu neaparat si in ale chimiei. Nu se poate compara ce facem noi in doua probe de cinci ore cu munca unui chimist veritabil (un prim argument ar fi faptul ca un chimist nu are astfel de limite de timp; chimia adevarata nu se face cu graba si presiune). Desigur, asta nu inseamna ca rezultatul meu nu este foarte promitator si relevant in cadrul unei potentiale cariere de chimist. Ma bucur ca, prin performanta mea, le-am aratat tarilor renumite pentru medaliile de aur pe care le obtin la olimpiada an de an (Rusina, China, Coreea) ca si Romania se poate ridica la nivelul lor.
"O cariera in cercetare in chimie este ceea ce ma atrage momentan"
Profesoara Mariana Cantoriu de la Scoala 6 Botosani. Profesoara Maria Arnautu, de la Liceul International de Informatica din Bucuresti. Sunt doua nume carora se pare ca le datorezi enorm... Ce le-ai transmite astazi elevilor care vor intra in septembrie, asemeni tie in urma cu sase ani, la prima ora de chimie?
I-as sfatui sa nu porneasca cu preconceptia ca obiectul ar fi "de tocit". Este adevarat ca, la nivelul la care se preda materia in scoli si licee, chimia nu pare sa aiba prea mult sens, insa ea capata o frumusete si o coerenta uimitoare daca este studiata indelung, eventual sub tutela unor profesori dedicati, cum am avut eu norocul sa am. Este remarcabil ca, desi inglobeaza numeroase elemente din matematica si fizica si are un numar imens de aplicatii in biologie, chimia ramane o stiinta de sine statatoare; ea a devenit un pilon incontestabil al industriei si tehnologiei din prezent.
Cum a fost ultimul an din viata ta? Ai reusit sa ramai si in atmosfera de licean, sa te distrezi cu prietenii, sa petreci timp cu familia de la Botosani? Cat sacrificiu si cata daruire cuprinde aceasta imensa reusita a ta?
Clasa a 12-a a fost un an destul de incarcat: am intrat in febra aplicatiilor la unversitati din Anglia si SUA, impreuna cu majoritatea colegilor de liceu, am trait presiunea proximitatii bac-ului (precum si nonsalanta inevitabilei procrastinari), am avut parte bineinteles si de chefuri, majorate, iesiri cu prietenii si m-am ocupat si de chimie, insa considerabil mai putin ca in anii precedenti. Timp pentru familie nu prea am avut, dar imi voi face in cele doua saptamani pe care le mai am pana la plecarea la facultate. Nu stiu daca se poate pune problema vreunui sacrificiu (resimtit de mine), atata timp cat am lucrat la chimie din pasiune; pregatirile si Olimpiadele au devenit ceva firesc pentru mine in ultimii sase ani.
Ai marturisit in presa nationala ca sunt sanse mici sa te intorci in Romania dupa finalizarea studiilor la prestigioasa universitate la care ai fost acceptat. O sa continui in cercetare?
Nimic nu este batut in cuie, vreau sa imi ofer timp sa explorez si alte domenii in timpul facultatii (pentru ca sistemul universitar american iti permite si chiar te incurajeaza sa faci asta), insa o cariera in cercetare in chimie este ceea ce ma atrage momentan.
"Nu cu varfuri se cladeste o societate functionala si prospera, ci cu elevul mediu"
Esti un produs al scolii romanesti, intr-un sistem de educatie blamat, la limita credibilitatii, considerat de multi a fi pe marginea prapastiei. Si totusi, acest sistem isi produce sistematic propriile varfuri, in varii domenii. Raportand situatia din Romania la sistemele educationale din alte tari, cum ai caracteriza scoala romaneasca?
Sunt oarecum reticent in a ma exprima cu privire la situatia scolii romanesti si a celor din afara, intrucat nu sunt atat de bine informat si nu am o opinie puternic fundamentata. Asadar, sa-mi fie cu iertare daca spun vreo gogomanie. Este fara indoiala ca scoala romaneasca este capabila si chiar foarte abila in a-si dezvolta, in a-si "ascuti" varfurile; dovada o constituie numeroasele medalii pe care elevii romani le obtin an de an la competitii internationale. Insa nu cu varfuri se cladeste o societate functionala si prospera (mai ales in conditiile in care varfurile romanesti au tendinta de a parasi tara pentru oportunitatile din strainatate), ci cu elevul mediu (care este, prin definitie, in numarul cel mai mare in orice scoala; el alcatuieste patura cea mai groasa, cea mai numeroasa din generatia care urmeaza sa intre pe piata muncii si el va defini in cea mai mare masura societatea romana). Iar nivelul elevului nostru mediu, dupa cum ne indica si rata de promovabilitate de la bacalaureat, este sub cel al elevului mediu din multe alte tari. In opinia mea, scoala romaneasca ar trebui sa se concentreze pe formarea, pe dezvoltarea acestui elev mediu (bineinteles, fara a-si lua atentia de pe cizelarea varfurilor). E important, insa, sa tinem minte ca vina nu poate apartine numai sistemului: pentru ameliorarea situatiei este nevoie si de aportul parintilor; si ei au datoria de a-si educa odraslele.
Poti sa performezi intr-un domeniu chiar daca nu beneficiezi la clasa de profesori de calitate? Care ar fi fost drumul tau daca nu ai fi intalnit dascalii potriviti?
Fara indoiala ca poti sa faci performanta fara a fi inspirat sau sprijinit de un profesor bun; cunosc olimpici care au reusit de unii singuri, printr-o mare pasiune, ambitie si disciplina. Insa, daca esti ca mine - adica ceva mai lenes si mai dezorganizat -, iti prinde bine un impuls (sau eventual mai multe) de la un profesor dedicat. E greu sa intuiesc ce drum as fi urmat in conditii mai putin favorabile (ma gandesc la acea vorba "Cand o usa se inchide, alta se deschide."), dar tare cred ca nici n-as mai fi visat la studii in strainatate.
"Decizia de a se pune camere la bacalaureat a fost una corecta si curajoasa"
Cum se vede, din mijlocul generatiei careia ii apartii, atat de mediatizatul "esec" al bacalaureatului din ultimii ani?
Decizia fostului domn ministru Funeriu de a se pune camere la bacalaureat a fost una corecta si curajoasa, in conditiile in care ea avea sa fie primita cu multa antipatie. Astfel, a fost expusa frauda masiva din anii trecuti, s-a obtinut o rata de promovabilitate mult mai apropiata de realitatea nivelului de pregatire a elevilor si s-a dovedit existenta unor defecte in scoala romaneasca. In cercul meu de prieteni, cel putin, "esecul" de care pomeniti este vazut ca o consecinta fireasca a deciziei susmentionate; am renuntat la o iluzie confortabila in favoarea unui adevar dur, dar prin constientizarea acestuia se poate incepe remedierea situatiei.
Ce le vei povesti strainilor despre Romania, despre Botosani?
Probabil ca va trebui sa ma straduiesc oleaca sa ii conving pe straini ca Romania nu are nicio treaba cu vampiri si ca romana e o limba romanica. De asemenea, am sa le descriu, cu ironie si autoironie, numeroasele preconceptii ale poporului roman (precum teama exagerata de miscarile aerului: "Ma trage curentu`!" - pur romanesc). Imi va face placere, de altfel, sa le vorbesc despre contributia esentiala pe care au avut personalitatile din Botosani la cultura romaneasca.
"Sa nu va lepadati de dulcele grai moldovenesc!"
Cum este Vlad Bacauanu atunci cand nu poarta la gat medalia de aur? Cum te percep prietenii, familia, cunoscutii?
Mi-o imaginez pe bunica cum le povesteste vecinilor despre mine: "Of, Vladut al meu e un baiat atat de destept si de istet si de harnic si de cuminte!" - o descriere destul de corecta, cred, dar desemantizata si superficiala. Sa incercam o descriere ceva mai profunda: Vlad este o persoana remarcabila si foarte adaptabila din punct de vedere intelectual (pe langa chimie, reusesc sa ma "dovedesc" si in matematica si literatura - la o anvergura mult mai redusa fata de chimie, bineinteles), dedicata si pasionata de ceea ce face, greu influentabila (sau mai bine spus greu coruptibila), destul de interiorizata si timida insa foarte deschisa cu prietenii apropiati, cu simtul umorului si al autoironiei (pe limbajul prietenilor - sunt "caterinca"). Si petrece prea mult timp pe calculator.
Un gand pentru cei de acasa, pentru botosaneni!
Fiti mandri ca sunteti botosaneni, fiti mandri ca sunteti romani, fiti patrioti, dar nu nationalisti! De asemenea, sa nu va lepadati de dulcele grai moldovenesc! (Cum sa nu iti placa accentul moldovenesc?)
Multumesc si mult succes!
(A consemnat Florentina Tonita)
