VIDEO: FC Botoșani, pusă pe șotii după cel mai bun sezon din istorie

După cel mai bun sezon din istorie, FC Botoșani a dat în sărbătoare. Pe pagina oficiala de Facebook a clubului a apărut un clip, refăcut după o postare populară în ultima perioada pe rețelele de socializare, prin care sunt aplaudați jucătorii care au avut evoluții grozave anul acesta.

În același videoclip, FC Botoșani ironizează DSP Craiova, pentru modul jenant în care aceștia au tratat cazul de coronavirus al medicului echipei, George Rădulescu și Marius Avram pentru arbitrajele dezastruoase avute împotriva echipei, dar și pe Foresta Suceava, rivala "tradițională" a Botoșaniului.

 

Nici cealaltă rivală nu a scăpat. Personajul principal, FC Botoșani, stânge mâna unui alt personaj, denumit CSMS Iași, aluzie la problemele legate de denumirea clubului ieșean.

Și Florin Prunea, unul dintre cei mai mari "simpatizanți" ai formației pregătite de Marius Croitoru, a fost inclus în clip.

FC Botoșani a salutat și Play-Out-ul Primei Divizii, dar și foști jucători precum Andrei Burcă sau Olimpiu Moruțan.

(Iosif Pintilie)

Iată și filmulețul postat de cei de la clubul din nordul Moldovei:

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Instanța i-a interzis să se apropie de propria mamă, bărbatul nu a respectat ordinul și a fost săltat de polițiști!

astăzi, 12:20

În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani...

VIDEO - Botoșănenii care s-au întors acasă după șapte ani de ”străinătate”!

astăzi, 11:55

Ioana și Sebastian au plecat în Italia „ca într-o excursie”, dar au rămas 7 ani. Au dobândit multe cunoștințe în viticultură și gastronomie, dar și curajul d...

RAR avertizează: Mașini cu posibile probleme la sistemele airbag, se recomandă mersul în service! (Foto)

astăzi, 11:30

Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în rețeaua...