Marius Croitoru, despre regula U21: "Nu poți să ajungi mare dacă debutezi la 25 de ani în Liga 1”

Marius Croitoru a participat, în această dimineață, la o emisiune sportivă, emisiune în care, printre altele, a vorbit despre regula U21.

„Eu nu sunt de acord, nu, dacă era așa mai ajungeau ei fotbaliști mari? Eu pot spune că doi U21 și cu o regulă de U23, i-ar ajuta enorm de mult. Nu este vina antrenorilor, este vina celor care au făcut această regulă nu foarte clară. Dacă dai posibilitatea unui antrenor să scoată un jucător în minutul 1, normal că se folosește de această portiță. Nu trebuie să judece nimeni pe nimeni, absolut deloc. Fiecare antrenor face strategie. Dacă era o regulă clară și spunea joci cu 2, joacă toată lumea cu 2. Mie îmi place să joc cu tineri, am terminat meciuri și cu 4 juniori.

 

Problema este că trebuie să avem o regulă clară, dacă vrem să ajutăm fotbalul românesc. După regula U21 trebuie să existe o extensie cu U23, ca unul dintre ei să aibă continuitate. Dar nu de pe poziții de forță, să se explice ce înseamnă asta pentru viitorul fotbalului românesc. Această regulă a fost votată, de toate cluburile din România, și prima regulă cu un "Under" și a doua regulă cu doi. Dreptul la vot și l-au exprimat toate cluburile din Româia, nu înțeleg de ce... Mie îmi plac jucătorii tineri, dacă stăm să ne gândim toți marii fotbaliști au debutat de tineri. Nu poți să ajungi mare dacă debutezi la 25 de ani în Liga 1”,  a spus Croitoru la GSP Live.

În acest sezon, principalii "underi" ai Botoșaniului au fost Andrei Chindriș și Denis Haruț.

(Iosif Pintilie)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...