FC Botoşani umilită de ceceni

După ce a cedat la limită, cu 1-0 printr-un gol primit în minutul 90 în faţa celor de la Polonia Bytum, FC Botoşani a fost surclasată în al doilea meci de pregătire din stagiul de pregătire din Antalya, fiind învinsă cu 4-0 (1-0) de echipa cecenă Terek Groznîi ce evolueză în campionatul Rusiei. "Este adevărat că ruşii au fost mai buni, au fost peste noi, însă diferenţa înscrisă pe tabela de marcaj este mult prea mare şi nu reflectă realitatea din teren. Au beneficiat şi de două penalty-uri ", a declarat Cornel Şfaiţer, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al FC Botoşani.
  Dacă după primul meci pierdut în Antalya, în faţa celor de la Polonia Bytum, nu a avut nimic de obiectat împotriva arbitrajului, Şfaiţer s-a arătat nemulţumit de prestaţia brigăzii care a condus jocul cu Terek. "Primul penalty l-a dat după ce Kano a alunecat şi a căzut pe minge, însă nu a jucat balonul cu mâna. Prisacă a apărat, însă numai din motive de el ştiute, arbitrul a dictat repetarea loviturii de la 11 metri, ruşii marcând de această dată. În opinia mea, acest arbitru a cam fost la furat ", a spus Şfaiţer.
  În afara golului marcat de la punctul cu var în minutul 26 de Lalislov, formaţia din prima ligă rusească a mai punctat împotriva botoşănenilor în minutele 50 prin Atiev şi de două ori prin Culici (’53, ’86), ultimul gol fiind marcat tot din penalty. Oficialii botoşăneni prezenţi la amicalul de ieri au afirmat că un factor decisiv în acest joc a fost "oboseal " pe care elevii lui Leo Grozavu au resimţit-o după jocul cu polonezii dar mai ales după antrenamentul intens programat în dimineaţa jocului de ieri de conducerea tehnică a formnaţiei. "Leo şi-a făcut un program, un ciclu de pregătire pe care îl respectă cu stricteţe şi nu este interesat de rezultat. Pentru noi este important ca vârful de formă să fie atins de jucători în prima etapă a returului. După cum văd că se lucrează în Antalya, sunt sigur că la ora jocului cu Dunărea Galaţi, echipa va fi în cea mai bună formă ", a mai spus vicepreşedintele CA al FC Botoşani.
  În partida disputată contra celor de la Terek, botoşănenii s-au aflat aproape de gol prin Cornea şi Ursu, cei doi fiind la originea celor mai importante ocazii ale grupării locale în acest meci.

  Leo Grozavu a mizat în meciul de ieri contra ruşilor pe Prisacă - Patache, Ov. Ciobanu, Kano, Cilean - Luca, Ştefoi - Ursu, Andrieş, Cornea - Ungureanu. În partea a doua a întâlnirii, conducerea tehnică a grupării i-a aruncat în luptă pe Satco, Ciornei, Vătavu, Guţu, Filip, Vaşvari, Şuleap, Porfireanu şi Simao. Jucătorii Aldea, Kone, Sitaru, Acsinte şi Bordeanu nu au fost utilizaţi în acest meci, având programat un antrenament la sala de forţă. "Nu este vorba de probleme medicale, însă nu avea niciun rost să-i forţeze ", a conchis Cornel Şfaiţer.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...