Campionatul revine în mai! AFAN a făcut anunțul!

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România a făcut un anunț referitor la actuala situație a Ligii Întâi. Aceștia s-au întâlnit cu reprezentanții LPF și FRF pentru a lua o decizie fiabilă, astfel încât campionatul sa revină la timp.

”S-au luat în calcul mai multe variante, iar cea mai probabilă este cea cu începerea antrenamentelor la 16 aprilie, după ce se încheie starea de urgenţă, iar reluarea campionatului Ligii 1 la 16 mai. Asta ar fi cea mai bună variantă. În situaţia asta meciurile din Cupa României se vor disputa numai într-o manşă, nu tur-retur.

 

Iar play-out-ul va intra cu 4 etape în luna iulie, dar play-off-ul se încheie înainte de 30 iunie, data stabilită de UEFA. Asta este una dintre variantele propuse, concluzia la care s-a ajuns în urma primei şedinţe a comisiei de lucru înfiinţată de FRF, dar decizia finală se ia şi după discuţia cu cluburile”, a afirmat Hulubei Emilian, președintele AFAN.

Acesta măsură ar putea fi dată peste cap de o eventuală prelungire a stării de urgență. In acest caz, cel mai probabil se va îngheța campionatul, existând două variante: păstrarea clasamentului actual sau păstrarea clasamentului din campionatul regulat. În ambele situații, CFR Cluj ar deveni campioana României, în timp ce FC Botoșani s-ar situa pe locul 5, respectiv pe locul 3.

De asemenea, se ia în calcul și reluarea campionatului în iunie, situație în care meciurile s-ar juca într-o singură manșă. Totodată, se ia în considerare și un sistem cu "minigrupe", astfel încât echipele sa dispute cât mai puține meciuri.  Totuși, Federația a anunțat că există și o varianta mai optimista, prin care meciurile ar urma să se dispute începând cu 22 aprilie.

"În momentul de faţă, la nivelul Ligii 1, mai sunt de disputat 8 etape din play-off, 12 din play-out, 14 etape din liga a 2-a şi a 3-a, din Cupa României mai avem nevoie de 2 date disponibile: pentru semifinale şi finală. Trebuie să luăm în considerare şi barajul de promovare în Liga 1. Lucrăm în prezent pentru scenariile conform cărora vom relua Liga 1. În cel mai bun caz, competiţia se va relua pe 22 aprilie, iar cea mai pesimistă situaţie prevede reluarea jocurilor pe data de 11 iunie. Dacă situaţia se va înrăutăţi, vom apela la minigrupe sau meciuri eliminatorii." a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

(Iosif Pintilie)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Președintele CJ Suceava promite că se va circula pe A7, din Dolhasca până la București, din august 2027!

astăzi, 15:37

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat vineri, după ședința de Consiliu Județean, că de luni vor fi dați în trafic încă 47 de kilometri din Autost...

Peste 160.000 de beneficiari botoșăneni și-au primit ajutoarele sociale în iulie!

astăzi, 14:59

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a achitat, pentru luna iulie, beneficii de asistență socială în valoare totală de 57.060.055 de lei, pentru un n...

100 de ani: Mama lui Gheorghe Iavorenciuc la un secol de viață! (Foto)

astăzi, 14:34

Astăzi, 28 august, Saveta Iavorenciuc împlinește venerabila vârstă de 100 de ani. Cu această ocazie, primarul comunei Cândești, Ștefan Coțofrec, a vizitat-o pe bunica Saveta ...